Lidia Buble a apărut fără lenjerie intimă. Ce s-a văzut imediat
Lidia Buble și-a obișnuit fanii cu pozele în care apare mai mult dezbrăcată, iar pozele de pe Instagram au aprins din nou imaginația lor. Astfel că în cea mai recentă imagine cu ea, cântăreața apare fără lenjerie intimă.
Lidia Buble a apărut fără lenjerie intimă
Lidia Buble a urcat pe pe Instagram o fotografie alb-negru cu ea, în care apare într-o rochie cu spatele gol, fără a avea lenjerie intimă. Vedetei îi lipsește și sutienul, iar în partea de jos mulți sunt convinși că nu poartă nimic.
Dar vedeta nu duce lipsă admiratori, iar în nici 24 de ore a strâns peste 13.000 de inimioare, iar comentariile au fost în majoritate sub formă de emoticoane, prin care fanii își exprimă admirația pentru trupul perfect al artistei.
„Oare pare o nebunie ce imi faci, Lidia? Tu mie îmi dai mințile peste cap și tot nu reuşesc să imi pun capac. Faci lumea să innebunească. Eşti artista mea preferată de mult. Te pup. Cu drag, Nik”, este unul dintre mesajele primite de fosta iubită a lui Răzvan Simion pe Instagram.
De altfel, interpreta de muzică pop-dance este din noul pe val, și nu doar pe rețelele de socializare. Cea mai nouă piesă, „Vino, du-te”, lansată împreună cu Cornel Ilie, este una din cele mai ascultate melodii în ultima lună în România.
Colaborare de succes cu Cornel Ilie
Iar de când s-a despărțit de Răzvan Simion, vedeta pare că s-a reinventat, fiind mai jovială ca niciodată, semn că chiar i-a priit de minune despărțirea.
Pentru că cei doi artiști și-au jucat bine rolul de îndrăgostiți în videoclipul lansat, chiar s-a vehiculat s-a vehiculat că între Lidia și Cornel de la Vunk ar exista ceva mai mult decât o simplă prietenie, începută în urma colaborării muzicale. Totuși, cei doi au negat că ar fi împreună.
”Eu sunt foarte transparentă. (…) Nu este ca şi cum nu au fost şi alţi artişti cu care am avut proiecte şi despre care s-a scris şi s-a speculat. Avem o relaţie de prietenie, da. Am primit această piesă într-o zi pe WhatsApp. Trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de la primele acorduri de piesă. Trebuie să specific, iarăşi ne trezim cu tot felul de speculaţii. N-am avut răbdare să ajung la refren. I-am spus că-mi place şi mă bucur pentru că de mult timp ne doream să avem un proiect împreună. Văd că ne-a reuşit”, a mărturisit Lidia Buble, în emisiunea lui Teo, de la Kanal D.