Lia Olguța Vasilescu, atac la ministrul Finanțelor: “Miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD, deși guvernează ei”
Lia Olguța Vasilescu a reacționat pe contul personal de Facebook la declarațiile ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Vicepreședintele PSD a scris pe rețeaua de socializare că ministrul „miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD”, însă „nu-şi cunoaşte nici măcar atribuţiile.”
Lia Olguța Vasilescu îl atacă pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu
„Să îi răspundem și ministrului Cîțu care a ieșit azi ca mâțu să miorlăie că vine austeritatea peste români din cauză de PSD, deși guvernează ei…
1. Se plânge de un deficit de sub 3 mld lei la pensii anul acesta. Când noi am preluat guvernarea, acest deficit era de 16 mld lei. După mintea Cîțului e mai rău acum…
2. Tocmai transferul contribuțiilor pe care îl contestă PNL, fiindcă nu au cum să recunoască faptul că ieșeau degeaba în piață la proteste când noi aveam dreptate să facem această inginerie, a ajutat la scăderea deficitului și la capacitatea statului de a majora punctul de pensie. Pentru că pensiile nu au crescut din împrumuturi, ci din mai buna colectare la buget ca urmare a transferului contribuțiilor.
3. Ca să elimine TOTAL deficitul la pensii, trebuie închis cercul și adoptată legea lui Teodorovici care prevede reincriminarea infracțiunii de stopaj la sursă, fiindcă sunt încă mulți angajatori care nu varsă contribuțiile deși acestea reprezintă acum banii angajaților și e furt ceea ce fac.
4. Cîțu nu își cunoaște nici măcar atribuțiile ca ministru de Finanțe. El mă acuză pe mine, ministrul Muncii, de proasta colectare a contribuțiilor. Apocalipticule, e fix jobul tău ca ministru de FINANȚE, pentru asta te plătim!
5. Întrebat fiind azi dacă vor crește pensiile anul viitor, face același joc de balet ca și baubaul de la Muncă. Spune că va respecta legea în vigoare! Legea în vigoare acum, care prevede creșteri sau legea în vigoare de după turul 2, fără creșteri, eventual și cu impozitarea pensiilor sub 2000 lei?
6. Plimbă niște zvonuri că s-au furat bani de la buget și e penal și e grup infracțional și prostiile lor de habarniști, pentru a se asigura că poporul rămâne iar inert la măsurile de austeritate pe care le pregătesc! Ce bani am furat noi? De unde? Cât? Ce fumezi?
7. Spune că deficitul nu poate fi ținut sub 3 la sută anul acesta. Noi am putut, deși în fiecare an mințeai tu, apocalipticule, că va fi mai mare. Banca Mondială spunea săptămâna trecută că se poate. Dar dacă ești prost sau te cheamă Cîțu nu știi cum și nici nu întrebi unii mai deștepți ca tine!
8. Spune că sunt guralivă. Nu ați văzut nimic până acum, habarniștilor! Credeți că nu vom avea reacție când vedem cum vă bateți joc de munca noastră și de toate categoriile sociale? Pregatește-ți blana că văd că te mănâncă!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.