Lewis Hamilton a luat decizia finală. Anunțul făcut de Mercedes în privința septuplului campion mondial din Formula 1 FOTO

de: Gabriel Peneș
15 02. 2022

Lewis Hamilton a luat decizia finală. De 7 ori campion mondial în Formula 1, britanicul de la Mercedes a suportat cu greu pierderea titlului în fața olandezului Max Verstappen, de la Red Bull. Lewis Hamilton a fost „dat dispărut” aproape două luni, timp în care soarta participării sale în noul sezon al „Marelui Circ” a rămas incertă.

Lewis Hamilton a luat decizia finală

Lewis Hamilton a luat decizia finală. Britanicul de la Mercedes a ratat ocazia de a deveni primul pilot care deține 8 titluri mondiale în Formula 1. El a pierdut această șansă în ultimul tur al ultimei curse de anul trecut, desfășurată pe 12 decembrie în Abu Dhabi.

Lewis Hamilton a „digerat” greu eșecul suferit. El a „dispărut” din ochii publicului, al presei și de pe rețelele sociale pentru săptămâni bune. A fost prezent doar în fața Prințului Charles, de Anul Nou, pentru a fi făcut Cavaler al Imperiului Britanic și a primi titlul de „Sir”.

Dar zvonurile despre retragerea lui Hamilton au prins tot mai mult contur. Unul dintre apropiații acestuia, Bernie Ecclestone, fostul șef al Formulei 1, declara chiar că acest lucru e aproape sigur.

„Acum câteva zile am vorbit cu tatăl lui (n.r – Anthony Hamilton) şi mi-am dat seama imediat că nu voia să vorbească despre viitorul fiului său, aşa că am discutat despre afaceri… Cred că se retrage, că nu va mai concura anul viitor.

Dezamăgirea sa de la Abu Dabi a fost prea mare şi îl înţeleg. Acum l-a egalat pe Michael Schumacher, au amândoi șapte titluri mondiale, şi este momentul perfect pentru el să-şi îndeplinească visul şi să devină un afacerist în domeniul modei”, a spus Bernie Ecclestone, pentru publicaţia elveţiană Blick.

Anunțul făcut de Mercedes în privința septuplului campion mondial din Formula 1

Lewis Hamilton a rupt tăcerea, pentru prima oară, printr-o postare făcută pe Twitter. El s-a fotografiat în decorul Marelui Canion din SUA, însoțind imaginea cu un mesaj scurt: „Am fost plecat, acum m-am întors”.

Luni, gruparea Mercedes a confirmat că Hamilton va fi prezent la startul noului sezon. „44 is back” (n.r. – „44 s-a întors”), a scris Mercedes într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter. Textul este însoţit de o fotografie din spate a lui Hamilton, echipat în combinezonul de pilot, privind către numărul său favorit, 44, pe care îl va purta şi în sezonul 2022.

Hamilton ar urma să fie prezent, vineri, alături de echipa sa, la Silverstone, cu ocazia prezentării oficiale a noului monopost Mercedes – W13. Ediţia 2022 a Mondialului de Formula 1 va debuta oficial pe 20 martie, cu Marele Premiu al Bahrainului.

Lewis Hamilton va rămâne și în acest sezon cel mai bine plătit pilot din circuit. Conform racingnews.com, britanicul de la Mercedes va avea, în 2022, un salariu de 35 de milioane de euro. La acesta se adaugă alte bonusuri și sume provenind din contracte personale de sponsorizare.

Hamilton este urmat în clasament de actualul campion mondial, Max Verstappen. Olandezul va lua de la Red Bull un salariu de 22 de milioane de euro, conform sursei citate. Cu toate acestea, potrivit ziariștilor de la Marca, Verstappen ar putea avea un salariu mărit cu nu mai puțin de 15 milioane de euro, după câștigarea titlului mondial, lucru încă neconfirmat.