Legumele și fructele care nu trebuie depozitate în același loc. Se strică mult mai repede
Legumele și fructele care nu trebuie depozitate în același loc, conform nutriționiștilor. În cazul în care nu sunt așezate incorect acestea se strică mult mai repede, asta însemnând o pierdere de bani. Așadar, cum trebuie să le așezi pentru a nu-ți bate joc de banii tăi, vezi un pic mai jos.
Ce fructe și legume nu trebuie să le depozitezi împreună. Care este motivul
Toți românii știu cât sunt de sănătoase legumele și fructele, însă pentru a-și menține prospețimea, trebuie să fim foarte atenți cum să păstrăm corect. Sunt câteva reguli în acest sens pe care experții în alimentație ne îndeamnă să le urmăm.
Unele alimente se consumă împreună, dar când vine vorba de depozitarea lor, trebuie să ținem cont de un aspect important. Unele alimente emit etilenă, un hormon vegetal, sub formă de gaz, ce provoacă coacerea acestora prematură. Gazul este dăunător pentru alimentele sensibile, de aceea anumite combinații de depozitare ar trebui să fie ocolite.
Bananele și avocado
Dacă avocado pe care tocmai l-ai cumpărat este copt, atunci este bine să îl ții departe de banane, pentru că ambele se vor strica. Dar, dacă vrei ca fructul de avocado să se coacă mai repede este indicat să îl pui într-o pungă de hârtie și să îl așezi lângă banane.
Mărul și morcovul nu se depozitează împreună
Mărul este fructul care produce etilenă, astfel că nu este bine să îl depozitezi alături de morcovi. Dacă sunt puse la același loc, există riscul ca morcovii să dezvolte un gust amar, după doar două săptămâni de la așezarea lor în același spațiu.
Ceapa și cartofii
În această combinație, ceapa absoarbe rapid umiditatea, iar cartofii degajă prea multă umiditate. Din cauza acestui proces, cartofii încolțesc mai repede decât ar trebui, iar ceapa se va strica mult mai repede.
Roșiile se înțeleg bine cu castraveții doar în salată
Castraveții sunt delicioși, însă și foarte sensibili la etilenă. Este bine să nu îi depozitezi alături de roșii. În caz contrar, catraveții se vor îngălbeni mai devreme decât este normal. Este bine să îi depozitezi în frigider, iar roșiile să le așezi într-un dulap, la temperatura camerei.
Nectarine și salată
În acest caz, fructele produc etilenă, iar dacă le vei depozita alături de salată sau de varză, acestea se vor deteriora mai repede. Este bine să depozitezi atât varza, precum și salata, într-o pungă de plastic, la frigider, în timp ce nectarinele trebuie să fie ținute în boluri sau pungi de plastic.