Legea Pensiilor. Cum se pot cumula pensia și alte venituri. Care sunt condițiile
Legea pensiilor, care va intra în vigoare în anul 2021, va permite cumularea pensiei cu alte venituri precum cele salariale sau cele obținute din activități independente. Din momentul în care noua Lege a pensiilor va intra în vigoare, cea actuală nu va mai fi valabilă. Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea cumula pensia cu alte venituri.
Noua Lege a pensiilor prevede că pensia poate fi cumulată cu alte venituri
Noua Lege prevede că pensia poate fi cumulată cu alte venituri pentru care este obligatorie asigurarea în sistemul public de pensii. Chiar dacă nu sunt impuse limite pentru aceste venituri, există și excepții.
Prima excepție este în cazul soțului supraviețuitor, care nu va putea cumula pensia de urmaș cu venituri mai mari decât câștigul salarial mediu brut. Cea de-a doua excepție este în cazul persoanelor pensionate anticipat, care nu vor putea să cumuleze pensia cu venituri lunare salariale în baza unui contract de muncă pe timpul în care primește acest tip de pensie, dar nu și după ce ajunge să primească pensia pentru limită de vârstă.
Practic, noua Lege a pensiilor prevede că pensia poate fi cumulată doar cu veniturile pentru care se datorează CAS, iar acestea sunt:
- venituri din salarii sau asimilate salariilor;
- venituri din activități independente;
- venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
- indemnizații de șomaj;
- indemnizații de asigurări sociale de sănătate.
În ceea ce privește veniturile independente, nu se percepe întotdeauna CAS. Dacă un PFA nu obține anual venituri din activități independente care să depășească limita de 12 salarii minime brute, atunci nu este obligat să plătească CAS. În aceste condiții, noua Lege a pensiilor ar putea să nu le permită celor care nu obțin anual venituri peste limita de 12 salarii minime brute să își cumuleze pensia cu aceste venituri, întrucât nu se vor încadra le cele pentru care se plătește CAS.