Legea pensiilor 2024: 10 schimbări importante de la 1 ianuarie. Tot ce trebuie să știe pensionarii
2024 vine cu schimbi importante în legea pensiilor, iar unele dintre ele au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie. Legea pensiilor 2024 a fost votată la finalul anului trecut în Parlament și promulgată de Klaus Iohannis, urmând să între în vigoare complet de la 1 septembrie 2024.
10 schimbări importante valabile de la 1 ianuarie
Iată cele 10 schimbări importante care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie:
- Toate pensiile vor fi indexate cu 13,8%, cu excepția celor care beneficiază de pensii speciale.
- Punctul de pensie va cunoaște o creștere la 2.032 lei, aceasta fiind tot de 13,8%.
- Indicele de corecție va avea valoarea de 1,41 și se va aplica în momentul depunerii inițiale a dosarului de pensionare.
- Se introduce posibilitatea ca pensionarii să continue să lucreze până la vârsta de 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului.
- Noua reglementare impune celor care îndeplinesc condițiile de pensionare să aleagă între primirea pensiei sau menținerea activității profesionale, cu o extindere a vârstei de pensionare până la 70 de ani.
- Cuantumul pensiei minime garantate de stat în sistemul public este de 1.281 lei pentru cei cu un stagiu minim de 15 ani. Nu se va acorda pensie pentru cei cu un stagiu de contribuție sub 15 ani, inclusiv perioadele asimilate precum armata, facultatea sau pensia de invaliditate.
- Nicio pensie nu va fi mai mică de 1.281 lei.
- Pensile publice care depășesc suma de 2.000 lei vor fi impozitate cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2024. Nu există impozitare progresivă, iar cei cu pensii sub 2.000 de lei nu vor plăti impozit pe venit.
- Indemnizația de însoțitor acordată prin pensie și gestionată de Casa de Pensii va fi de 1.626 lei.
Te-ar putea interesa și: Pensiile care se vor majora mai mult în 2024. Anunțul făcut de șeful Casei Naționale de Pensii
- Legea 127/2019, care prevedea acordarea a 25% din pensia soțului decedat supraviețuitorului, se abrogă începând cu 1 ianuarie 2024.
Legea pensiilor 2024 – ce trebuie să știe pensionarii
În noul cadru legal al pensiilor, apar și așa-numitele „puncte de stabilitate”, un element distinctiv introdus începând cu acest an pentru cei cu o contribuție de peste 25 de ani. Acestea sunt acordate în funcție de perioada de contribuție, oferind 0,5 puncte între 26 și 30 de ani, 0,75 pentru intervalul 31-35 și un punct pentru cei cu 36 de ani sau mai mult de contribuție.
Conform prevederilor actuale, persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pot opta pentru una dintre cele patru categorii de pensii acordate în sistemul public: pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate și pensie de urmaș.
De menționat că pensia anticipată parțială a fost eliminată începând cu acest an. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cu un stagiul minim de cotizare contributiv de 15 ani și un stagiul complet de cotizare contributiv de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Cum se determină cuantumul pensiei
Un aspect crucial este modul în care cuantumul pensiei este determinat: prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință, stabilită la 81 de lei. În 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei față de 1.785 de lei în 2023.
Numărul total de puncte al asiguratului rezultă din suma punctajelor lunare și a punctelor de stabilitate. Punctajul anual al asiguratului se calculează prin împărțirea sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic la 12.
Citește și: Impozit pentru pensiile de peste 2.000 de lei în 2024. Ministrul Muncii a făcut anunțul
De asemenea, în 2024, valoarea ajutorului de deces a fost fixată la 7.567 de lei în cazul decesului asiguratului sau pensionarului și 3.784 de lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.
Aceste ajustări ar trebui să aducă echitate în acordarea beneficiilor.