Legătura specială pe care Anca Țurcașiu o are cu divinitatea. A fost la un pas de moarte și doar o minune a salvat-o

de: Andrei Simion
21 01. 2020

Anca Țurcașiu estt cântăreaţă, actriţă, om de televiziune, cu o carieră aşa cum şi-a dorit mereu. O ţară întreagă o cunoaşte datorită rolurilor pe care le-a interpretat când era tânără.

Legătura specială pe care Anca Țurcașiu o are cu divinitatea

Celebra vedetă are o relaţie apropiată cu Dumnezeu. Merge la biserică des, are chiar şi un preot la care se confesează de câte ori simte că este în impas. A avut o viață, aproape ca în filme, primul moment dramatic fiind la naștere. La naştere medicii au crezut că a murit. Avea 700 de grame şi nu i-au mai dat vreo şansă, însă chiar atunci s-a întâmplat miracolul, a început să plângă puternic.

A fost la un pas de moarte și doar o minune a salvat-o

Într-un interviu, acordat recent, Anca a povestit acest episod emoționant.

„Întotdeauna am avut o relaţie specială cu Dumnezeu pentru că, pe timpul sarcinii, mama mea se ruga la statuia Sfântului Anton din Catredala Sfântului Iosif. Noi suntem ortodocşi, dar pentru că ea lucra vizavi de Spitalul Stundenţesc şi era aproape de Catredală, mergea acolo, la catolici, şi se ruga în fiecare marţi. Mi-a transmis şi mie, cu timpul, această linişte pe care ţi-o dă locul acela special. Am început să mă duc acolo de copil. Eu sunt născută la 7 luni, cu un kilogram şi nouă sute de grame, cu probleme. Au crezut că am murit la naştere. În drum spre vestita găleată am ţipat.

Legătura specială pe care Anca Țurcașiu o are cu divinitatea. A fost la un pas de moarte și doar o minune a salvat-o

Şi asta mă face să fiu determinată, să mă gândesc că totuşi cineva acolo acolo Sus m-a iubit, m-a lăsat să trăiesc şi chiar să fac ceva, să las în urma mea ceva. Iar locul acela este al sufletului meu. Nu mă duc la nicio altă biserică. Mai intru la Elefterie, pentru că am un părinte cu care mă mai sfătuiesc. La Catedrala Sfântul Iosif nu vorbesc cu nimeni de acolo, doar cu Cel de Sus. De câte ori am ocazia, în cursul săptămânii mă duc, marţea, nu contează ora, nu contează dimineaţa, seara, stau la slujbe împreună cu toţi catolicii. Este o pace cu care pleci, de nepovestit în cuvinte”, a delcarat Anca Ţurcaşiu.