Au fost, pentru o vreme, colegi de platou la „Românii au talent”, însă foarte puțini știu despre legătura specială dintre Pavel Bartoș și Mihai Petre. Coregraful a făcut dezvăluiri emoționante, într-un interviu oferit în exclusivitate jurnaliștilor redacției Impact.ro – Playtech Știri.
Doi artiști desăvârșiți, care au reușit să își construiască și cariere de succes pe micul ecran, Pavel Bartoș și Mihai Petre s-au cunoscut acum mulți ani, primele lor interacțiuni fiind pe platourile de filmare ale producțiilor Acasă TV, ambii fiind distribuiți, acum 15 ani, în serialele de la acea vreme.
Au început ca simpli colegi de filmare, însă și-au dat seama că au foarte multe lucruri în comun. A fost fost debutul unei pretenii speciale.
Elwira și Mihai Petre nu aveau cum să lipsească de la premiera filmului „Ramon”, la care Bartoș este producător, dar și personaj principal. Cu această ocazie, coregraful a oferit un interviu în exclusivitate jurnaliștilor redacției Playtech Știri – Impact.ro, vorbind despre bunul său prieten, omul pe care îl consideră, de fapt, confidentul său, pe care se poate baza oricând, indiferent de împrejurare.
„Ne-am cunoscut filmând în Buftea, la seriale, iar mai apoi la “Dansez pentru tine”, unde Pavel din ce țin minte a fost unul dintre cei mai buni concurenți.
Ne leagă o prietenie veche, după aceea au urmat multe proiecte împreună”, își amintește Mihai Petre, care a făcut parte din juriul celebrei emisiuni de la Pro TV. “Făceam seriale împreună, eram camarazi de arme în “Aniela”, am jucat împreună în “Îngerașii”, proiectele astea îmi vin acum în minte”, a adăugat el, pentru Impact.ro.
Cu toate că, de ceva vreme, nu mai sunt colegi de trust, Bartoș continuând colaborarea cu PRO TV, în timp ce Mihai Petre a fost implicat în mai multe proiecte la Antena 1, prietenia celor doi nu a avut de suferit.
„Sincer, întotdeauna te poți baza pe Pavel Bartoș, cel puțin eu. Știi ce îmi place la Pavel? Că indiferent în ce situație ai fi, știe să te ridice de acolo cu umor, cu starea lui de bine, e molipsitor și cred că asta este extrem de important la un prieten”, a spus, pentru Impact.ro, Mihai Petre despre calitățile amicului său.
Mihai Petre ne-a mărturisit că a avut încredere să discute cu actorul și subiecte mai sensibile, pe care nu le poate aborda cu oricine: „Confident, da, știe câteva lucruri”, a precizat Mihai Petre.