Laurențiu Reghecampf a făcut mutarea momentului. Cu ce mare echipă a semnat
Laurențiu Reghecampf nu o să stea prea mult timp pe tușă, după despărțirea de Al-Wasl. După doar două luni, tehnicianul român revine în fotbal, deoarece și-a găsită echipă, scrie Playsport.ro.
Laurențiu Reghecampf a făcut mutarea momentului
Laurențiu Reghecampf a activat un an și jumătate la Al-Wasl, în Emiratele Arabe Unite, și e pregătit să revină pe banca tehnică a unei echipe. Acesta este deja antrenor cu nume în fotbalul arab, acolo unde se pare că va rămâne. De altfel, antrenorul care a cucerit două titluri de campion cu FCSB se va lupta din nou pentru trofee. Iar după o pauză binemritată, pentru Laurențiu Reghecampf va începe o nouă etapă în cariera sa de antrenor. Acesta ar fi ajuns la o înțelegere cu formația saudită Al-Shabab, acolo unde evoluează din acest an și Giedrius Arlauskis, fostul portar al campioanei României, CFR Cluj.
De altfel, pentru Laurențiu Reghecampf este ca o reîntoarcere în Arabia Saudită, acolo unde a mai antrenat-o și pe Al Hilal, în perioada mai 2014-februarie 2015. Așadar, potrivit presei internaționale, acesta o va antrena acum pe Al-Shabab, echipă ce ocupă locul al treilea în Arabia Saudită, cu 15 puncte. La ora actuală, sunt șapte puncte distanță între Al-Shabab și liderul Al-Hilal. Laurențiu Reghecamph îl va înlocui astfel pe banca tehnică pe portughezul Pedro Caixinha.
Despre Laurențiu Reghecampf
Laurențiu Reghecampf, soțul impresarei Anamaria Prodan, are vârsta de 45 de ani și a debutat ca antrenor în 2009, la divizionara secundă FC Snagov, în anul 2009. Acesta a mai antrenat și Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, Steaua/FCSB, Al-Hilal, Litex Loveci, Al Wahda și Al Wasl. Dar trofee a câștigat numai la echipa care este patronată de Gigi Becali. Laurențiu Reghecampf a antrenat-o în două rânduri pe FCSB, în perioada 2012-2014, dar și între decembrie 2015 și mai 2017. Laurențiu Reghecampf a cucerit în primul mandat două titluri în Liga și o Supercupă, iar în cel de-al doilea mandat a cucerit Cupa ligii, alături de roș-albaștri.
De asemenea, în anul 2013, Laurențiu Reghecampf a cucerit titul cu cinci etape înainte de finalul sezonului, atunci reușind să egaleze recordul lui Emeric Ienei din sezoanele 1985/1986 și 1986/1987. De asemenea, cu Laurențiu reghecampf pe bancă, FCSB a reușit să elimine în premieră din cupele europene o deținătoare de UEFA Champions League, și anume, pe celebra Ajax, în sezonul 2012/2013. Tot în același sezon, FCSB a învins-o pe Chelsea, care era deținătoarea Ligii Campionilor la acel moment. Laurențiu Reghecampf are 176 de meciuri pe banca tehnică a formației patronate de Gigi Becali. De menționat este că în 2013, Reghecampf a fost numit antrenorul anului în România.