Larisa Iordache, cerere în căsătorie de vis. Cine este Cristian Chiriţă, tânărul care i-a furat inima gimnastei

de: Sabina Anastasia
02 01. 2024

Larisa Iordache a fost cerută în căsătorie de către iubitul său, chiar în prima zi a anului 2024. A fost o mare bucurie pentru ea, precum și pentru fanii săi. Cine este Cristian Chiriță, tânărul mai mic în vârstă decât ea, care i-a furat inima gimnastei. Imagini de vis de la eveniment. Foto

Larisa Iordache a fost cerută în căsătorie pe 1 ianuarie

Este oficial: Larisa Iordache și Cristian Chiriță sunt logodiți. Tânărul a cerut-o în căsătorie pe iubita lui luni, 1 ianuarie 2024. Gimnasta a făcut anunțul pe platformele sociale, unde a publicat câteva fotografii realizate la eveniment. Imaginile pot fi vizualizate în galeria foto a acestui material.

„01.01.2024 ✨ Page 1 of 366 started with a sincerely yes. 🤍💍Love you @cristianchirita30 👩🏻‍❤️‍💋‍👨🏼”/ „01.01.2024 ✨ Pagina 1 din 366 a început cu sincer da. 🤍💍Te iubesc, @cristianchirita30 👩🏻‍❤️‍💋‍👨🏼”, este mesajul notat de gimnastă la descrierea fotografiilor.

Cum au reacționat fanii tinerei gimnaste

Vestea a fost primită cu multă bucurie de către fanii Larisei Iordache, care își exprimau de altfel dorința de a vedea poze de la nuntă încă din august 2023. La vremea respectivă, frumoasa tânără a făcut o ședință foto cu partenerul său la mare, parcă înveliți amândoi în pură iubire.

Află detalii: Larisa Iordache, ședință foto incendiară alături de iubitul ei. Cei doi au uitat de camere și s-au lăsat duși de val VIDEO

„Felicitări, dragilor! Să fiți sănătoși și să vă iubiți până la adânci bătrâneți❤️”/ „Felicitări!! Casă de piatră!🥺🥺🥳❤”/ „Ce frumos! Să fie într-un ceas bun, Doamne ajută! 🥂✨️🥂🫶🎉”/ „Cea mai bună primă veste pe 2024! 🩷🩷🩷🎉Felicitări, dragilor🩵”, sunt câteva dintre comentariile utilizatorilor online la fotografiile din mediul online.

Cine este Cristian Chiriţă, logodnicul gimnastei

Logodnicul Larisei Iordache nu este deloc străin de lumea tinerei. Cristian Chiriță s-a născut în Republica Moldova, însă trăiește în România. Este cu șase ani mai mic decât partenera lui, potrivit informațiilor din spațiu public, însă acest detaliu nu a reprezentat un impediment în relația lor.

Cristian Chiriță este multiplu campion național la tenis de masă în proba de dublu la Juniori, Tineret și Seniori, multiplu campion la Top 12 Juniori și, în prezent, activează la CSM Constanța.

Citește și: Larisa Iordache, epuizată: ‘Am nevoie de o pauză’. Cum se înțelege cu actualul iubit VIDEO EXCLUSIV

Din ce câștigă bani Cristian Chiriţă, pe lângă sport

Logodnicul Larisei Iordache nu își câștigă banii doar din sport, potrivit informațiilor din spațiul public. Tânărul mai mic cu șase ani decât gimnastă este și fondatorul unei companii care pune la dispoziția clienților diverse servicii în zona auto-moto.

De pe platformele sociale aflăm că logodnicul Larisei Iordache este fondatorul firmei Kirisrent Auto/Scooter, prin intermediul căreia se pun la dispoziția clienților servicii de: închiriere auto/moto/scutere, delivery sau uz personal (modele Sym X pro – Motron Brezzy 50 – Kymco – Revolt).