Lacul Morii, modernizat în 2022. Imaginile sunt senzaționale, cum va arăta digul în viitor
Lacul Morii urmează să fie istorie. Au început oficial lucrările de modernizare, iar imaginile care arată cum va fi Lacul Morii după finalizarea lor sunt senzaționale.
Cum va arăta Lacul Morii în 2022
În 2022, Lacul Morii va arăta complet diferit de cum arată acum. Primăria Sectorului 6, prin Administrația Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, a început reamenajarea digului Lacului Morii.
Lucrarea face parte din proiectul de regenerare urbanistică a zonei pentru promenadă, relaxare și activități sportive.
În prima fază, zona dintre baraj și podul Insulei Lacului Morii, cu o lungim de 2.155 de metri, va fi reamenajată. Suprafața pentru promenadă va avea 10.344 de metri pătrați, iar pista de alergare va fi amenajată pe toată lungimea.
În proiectul de reabilitate se arată că se va asfalta, înlocui pavajul, se vor monta bănci, pergolă de lemn, stâlpi de iluminat, rețea promenadă, stâlpi de iluminat taluz, balustrade metalice, coșuri de gunoi, sistem de supraveghere video, scări cu acces pentru persoanele cu dizabilități și tot ce este necesar pentru a transforma spațiul într-o zonă de promenadă.
Se estimează o investiție de 27,4 milioane de lei și ar urma să fie finalizată într-un an.
Ciprian Ciucu: „Încep lucrările de amenajare a digului Lacului Morii”
În faza a II-a, care va fi realizată în urma unui concurs de soluții organizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România, va cuprinde Insula și zodia adiacentă.
„Mâine dimineață (n.r. – miercuri, 29 septembrie) începem lucrările de amenajare a digului Lacului Morii, pentru promenadă și mișcare, locul cu cel mai frumos apus din București. Am dat deja ordinul de începere a lucrărilor. Iluminat, pistă de alergare, bănci, coșuri de gunoi, amenajări peisagistice etc.
Zona extinsă a Lacului Morii, inclusiv insula, face deja obiectul unui concurs de soluții demarat de către Primăria Sectorului 6 împreună cu Ordinul Arhitecților!
P.S. Văd că unii primari au ieșit cu raporte de activitate, la un an de la alegeri. Eu mi-am preluat mandatul în data de 22 octombrie, așa că voi veni cu un raport de activitate sincer, cu reușite și nereușite, până în 22 octombrie 2021”, a transmis primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Colaj Foto : Fasui Alin Andrei