„Casa” de vis a lui Ceaușescu, devenită groapa de gunoi a autorităților

Legenda Lacului Morii sau Lacul Morții, așa cum i se spune de către oamenii din zonă, începe cu mult timp înaintea proiectului. Pe locul unde Ceaușescu și-a propus să construiască un baraj de acumulare al râului Dâmbovița trăiau în bună armonie câteva sute de oameni. La marginea caselor se afla și un cimitir în care își dormeau somnul de veci mii de oameni decedați în timpul domniei lui Vodă Caragea din cauza ciumei.

Aflat într-o vizită de lucru, Nicolae Ceaușescu a rămas impresionat de frumusețea zonei și a căutat, în mod evident, să industrializeze pe cât posibil locul, drept pentru care a dat ordin ca aici să apară barajul din prezent. Lucrările au demarat în iulie 1985 și un an mai târziu a fost închis stăvilarul, ceea ce a făcut ca apele Dâmboviței să se adune între pereții de beton ai structurii. Pereți care au înghițit peste noapte casele oamenilor, dar și cimitirul și biserica a cărei cruce se mai poate vedea în zilele de caniculă, atunci când apele sunt scăzute. Pentru a fi posibil un asemenea șantier, mii de morți au fost mutați în doar câteva zile, dar urmașii lor spun că nu toți au avut parte de acest lucru și că unele morminte au fost, pur și simplu, astupate.

Elena Ceaușescu a vrut să se mute aici

Cu doar câteva luni înainte de finalizarea construcției, familia Ceaușescu a venit să urmărească stadiul lucrărilor. Plăcut surprinsă de ce a văzut, dar mai ales de insula din mijlocul lacului de acumulare, o adevărată oază verde a liniștii, soția Dictatorului a fost cea care a insistat ca aici să fie construită și viitoarea reședință a cuplului. Nicolae Ceaușescu a încuviințat și el și zona a început să fie înconjurată de securitate pentru a se putea lua toată măsurile de precauție.

Cei doi n-au mai ajuns niciodată să-și vadă visul cu ochii și au murit împușcați la ordin în timpul Revoluției din 1989. Între timp, Lacul Morii a trecut prin mai multe schimbări, dar niciodată nu a mai atins strălucirea din trecut. Abandonat de autorități, pasat de la Primăria Capitalei la Primăria de sector, apoi degajat către „ape și lacuri”, barajul zace sub apăsarea timpului și a gunoaielor strânse de oameni. Tranformat ani de zile într-o adevărată groapă de gunoi, Lacul Morii a trecut în ultima perioadă prin ample transformări și i s-au adus, cel puțin la prima vedere, îmbunătățiri.

Și în acest caz însă, pe afară e vopsit gardul, în timp ce înăuntru te mănâncă leopardul. La nici o sută de metri distanță de parc, în apropierea insulei unde trebuia să-și ducă traiul cea mai importantă familie din stat, mirosul pestilențial te pune la pământ, în timp ce priveliștea este una absolut înfiorătoare.

Lacul Morii, locul unde „doarme” stadionul Giulești

Localnicii au transformat câmpurile într-un spațiu de depozitare a restului menajer și nu numai, fapt peste care nu au putut să treacă și actualele autorități. Astfel, molozul rezultat din demolarea stadionului Giuleşti a fost aruncat ilegal pe un teren viran din această zonă. Tone întregi de cărămizi, și pietriș au fost aduse pe iarbă, după ce constructorii n-au avut succes la gropile de gunoi din zona Bucureştiului și s-au lovit de un preț uriaș.

Octavian Berceanu, membru USR, a fost cel care a scos la lumină cazul și a filmat cum utilajele veneau de la stadion și aruncau molozul pe terenul respectiv. Apoi, liniștiți, șoferii își continuau cursele, în timp ce câțiva sărmani se apucau să spargă plăcile de beton în căutatea fierului vechi, material care poate fi fructificat fără niciun fel de probleme la un centru de colectare,

Berceanu a sesizat Garda de Mediu şi Poliţia Locală și, cel puțin pentru o perioadă, constructorul s-a ales cu o interdicţie de a mai descărca molozul în zona respectivă. Nimeni însă nu a venit să și curețe terenul de lângă insula Dictatorului. Un loc devenit al nimănui, o adevărată groapă de gunoi în care își duc zilele câteva capre și în care se odihnesc acum amintirile bătrânului stadion Giulești.