Lacrimi la Românii au talent. Concurenta de 16 ani a început să plângă instant când l-a văzut pe plasmă VIDEO
Românii au Talent vine cu o nouă poveste emoționantă. De data aceasta, jurații au fost impresionați de Roxana, o fată de 16 ani din Gorj. Adolescenta a venit îmbrăcată în straie populare și a avut atât de multe emoții, încât a început să plângă chiar înainte de a intra pe scenă. Roxana i-a impresionat pe jurați cu talentul și vocea ei.
Adolescenta care i-a uimit pe jurații Românii au Talent
„Am emoții. Credeam că sunteți mai mici”, a spus Roxana când a venit în fața lui Smiley și a lui Pavel Bartoș.
Adolescenta are o poveste de viață impresionantă. Ea a venit la Românii au talent cu tatăl ei. Mama Roxanei a părăsit-o pe când aceasta avea 13 ani. A revenit apoi în viața ei și copila a iertat-o, însă nu puține sunt momentele în care și-a simțit tatăl ca fiind singura persoană apropiată.
Dragoș Bucur: Cu cine ai venit, cu mama și tata?
Roxana: Cu tatăl meu
Dragoș Bucur: Și mama de ce nu a venit?
Roxana: A rămas acasă. Mama mea a plecat când aveam eu 13 ani. Nu știu cum s-au certat și mama a spus că se duce la muncă la un om să aibă grijă de el și i-a spus lui tata că nu mai vrea să se întoarcă la mine și la el și că vrea să rămână la omul ăla.
Că se mărită acolo și că vrea să rămână acolo să nu mai vină aici. Plângeam nopțile era greu, și tatăl meu plângea, eu mă mai feream de el.
Plângeam și compuneam piese pentru ea, mi-era dor fără ea. M-am dus după ea și i-am spus că mi-era greu, că e greu fără ea în casă, că nu e bine, că își lasă copilul așa nu e frumos, nu e bine.
Și dacă are doar o fată, măcar să aibă grijă de ea și a zis că vine înapoi și a venit. Am iertat-o, că e mama mea și ea mi-a dat viață.
A fost părăsită de mamă pe când avea 13 ani
„Tatăl meu a avut mereu grijă. El îmi făcea mâncare, mă ducea la școală, venea după mine. Era și mamă și tată și cel mai bun prieten al meu.
Și-ar da viața pentru mine. Lua mâncare, îmi dădea mie și dacă rămânea mai mânca și el. Mă simt un pic cam vinovată pentru chestia asta pentru că el se sacrifica pe el.
Se ducea cu ziua, descărca marfă. Am fost mult judecată pe chestia asta, pentru că tatăl meu nu avea un serviciu bun. Ziceau că nu am haine de firmă, că nu am pachet mereu la școală, chestii de copil. Îi lăsam să vorbească și eu mă mândream cu tatăl meu.
Cea mai mare fericire când mergeam cu el pe stradă. Mi-aș dori ca orice copil să aibă un tată ca mine. O să cent în seara asta pentru el”, a spus adolescenta.
Dragoș: Ce e important în momentul de față este să ții cont că toată lumea vrea să te asculte și toată lumea îți vrea binele în clipa asta.
„Cum ești cu emoțiile?”, a întrebat-o Dragoș Bucur după ce a cântat.
„Bine, până când l-am văzut pe tata pe ecran. El a cântat când era tânăr la acordeon. Te iubesc!”, a spus Roxana, după care a izbucnit în lacrimi.
„Nu mai cântă la acordeon pentru că se ocupă să mă crească pe mine”, a spus fata printre lacrimi.