06 mai 2020 | 18:16

La ce s-au uitat românii la TV în luna aprilie. Topul filmelor, condus de Antena 1

Știri generale
La ce s-au uitat românii la TV în luna aprilie. Topul filmelor, condus de Antena 1

Printre activitățile principale pe care le desfășoară românii în vreme de pandemie, când marea majoritate stă în autoizolare în casă, figurează vizionarea de filme (62%), potrivit unui studiu realizat recent. Care a fost cel mai urmărit film în luna aprilie, precum și cu cât a urcat acesta cifrele televiziunii față de anul trecut, în cele ce urmează.

Cel mai vizionat film de români în luna aprilie

Cel mai urmărit film, la nivelul întregii țări, în luna sărbătorilor pascale a fost dat de Antena 1, care s-a clasat astfel pe locul întâi pentru prima dată în ultimii ani. Este vorba despre pelicula Iisus din Nazaret, care a adunat, în medie, o audiență nu mai mică de două milioane de telespectatori. Acest lucru se întâmpla în seara de Înviere.

Este interesant de observat faptul că, deși filmul a ocupat pozitia întâi în preferințele urmăritorilor la nivel național, și locul doi la orașe, când vorbim de publicul tânăr lucrurile se schimbă radical. Se are că această categorie a avut cu totul altfel de preferințe.

„Deși avântul Antena 1 a fost mare, Pro TV a dat cele mai urmărite filme în luna aprilie: 16 dintr-un total de 20, la nivelul întregii țări. Pelicule foarte urmărite și difuzate de Pro TV au fost Taken – Teroare în Los Angeles (Liam Neeson), Parteneri neobisnuiti (cu Jet Li) sau Homefront (cu Jason Statham)“, potrivit paginademedia.

S-a înregistrat o creștere remarcabilă a cifrelor

De remarcat este faptul că pelicula Iisus din Nazaret a crescut cifrele Antenei 1 cu mult peste anul trecut, și anume: de la 1,3 milioane de telespectatori la difuzarea din 2019, la aproape 2,1 milioane în luna aprilie a lui 2020.

Taken - Teroare în Los Angeles, al doilea cel mai urmărit film al lunii aprilie

Taken – Teroare în Los Angeles, al doilea cel mai urmărit film al lunii aprilie

Locul secund în topul preferințelor românilor l-a ocupat pelicula Taken – Teroare în Los Angeles, cu îndrăgitul actor, Liam Neeson, care a adunat o medie de 1,9 milioane de telespectatori, iar locul trei i-a revenit filmului Homefront, cu Jason Statham, ce a adunat 1,8 milioane de privitori.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Proiectul ambițios al tunelului de 20 de trilioane de dolari prin care s-ar putea ajunge de la New York la Londra într-o oră
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Prinși în fapt! Ei formează cel mai nou cuplu din lumea mondenă. Au fost fotografiați împreună, în ipostaze tandre prin oraș! Avem imaginile!
Unica.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro