31 oct. 2021 | 18:43

La câte zile după Covid se poate face vaccinarea. Răspunsul oferit de Valeriu Gheorghiță

News
La câte zile după Covid se poate face vaccinarea. Răspunsul oferit de Valeriu Gheorghiță
La cate zile dupa Covid se poate face vaccinarea

Medicul Valeriu Gheorghiță le-a explicat românilor după cât timp pot face vaccinul anti-COVID, după ce au fost infectați cu noul coronavirus. Totul este clar acum. Vestea pe care toți cetățenii trebuie să o afle.

Când ne vaccinăm anti-COVID, dacă am contactat coronavirus

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat vineri, 29 octombrie, la Digi24 că 900.000 de persoane din rândul celor despre care se știe că au făcut COVID sunt nevaccinate.

Specialistul a vorbit despre cât durează imunitatea naturală și a punctat că, la 6 luni de la trecerea prin boală, oamenii ar trebui să se gândească să facă vaccinul.

„Nivelul de protecție al persoanelor care au trecut prin boală este suficient de ridicat într-un interval de până la șase luni, însă către sfârșitul celor șase luni este foarte important să luăm în considerare vaccinarea, tocmai pentru că știm în momentul acesta să o persoană care are istoric de trecere prin boală și care se și vaccinează va avea un răspuns imun robust, care va asigura o menținere la un nivel mult mai ridicat al anticorpilor în timp.

Este cu atât mai important să luăm în calcul vaccinarea, dacă suntem și vârstnici sau vulnerabili sau avem și afecțiuni cronice. Nu este o contraindicație dacă ne vaccinăm mai devreme decât cele șase luni, dimpotrivă. Din punct de vedere medical este recomandat să se întâmple asta, pentru că răspunsul imun după boală nu este predictibil”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță la Digi24.

„Oamenii ne întreabă cât timp pot să amâne vaccinarea…”

Valeriu Gheorghiță a subliniat faptul că anumite persoane care contactează virusul COVID și fac forme ușoare de boală dezvoltă un răspuns imun, însă mai slab.

„Tocmai de aceea, după trecerea prin boală, o persoană care clinic e bine, adică nu mai face febră, s-a negativat testul PCR sau testul antigen și are cel puțin 14 zile de la testul inițial pozitiv, se pot vaccina, dacă, repet, starea generală este bună, dacă omul nu mai are semne de boală, se poate vaccina imediat după vindecarea bolii.

Oamenii ne întreabă, pe bună dreptate, cât timp pot să amâne vaccinarea? Iar acest răspuns este că într-un interval mediu de trei până la șase luni putem să amânăm decizia de vaccinare, însă cu cât se face mai devreme, cu atât predictibilitatea răspunsului imun este mai bună.”, a completat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a populației împotriva coronavirusului.

Parteneri
Ce trebuie să ai în buzunar în Ajunul Crăciunului pentru a avea noroc și împliniri
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina a fost fotomodel și i-a dăruit artistului doi copii, un băiat și o fată
Unica.ro
Milioane de români vor plăti aproape dublu de la 1 ianuarie. Lista prețurilor
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: “Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine"
Avantaje
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa Confesiuni, sezonul 6. Ce s-a întâmplat la Paris între Daiana și Cristi. De ce relația lor a ajuns în impas după logodnă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro