La 63 de ani, Monica Tatoiu pozează fără rețineri în costum de baie. Femeia de afaceri a uimit plaja FOTO
Monica Tatoiu, femeie de afaceri ce a condus compania de cosmetice Oriflame din 1996 până în 2008, a devenit în acest interval doctor în matematică la Universitatea din Iași și este celebră, mai nou, pentru vacanțele sale exotice. Drept pentru care, Tatoiu este invitată adesea în platoul multor emisiuni pentru a vorbi despre această temă. Mai mult, în deplasările sale, vedeta se arată în costum de baie, fără nicio jenă. Cum arată?
Monica Tatoiu pozează fără rețineri în costum de bani, la 63 de ani
Monica Tatoiu, în vârstă de 63 de ani, a ajuns la vârsta la care se poate odihni în liniște și poate călători cât dorește. Femeia de afaceri se bronzează doar în străinătate, mănâncă delicatese și, chiar și acum, reușește să nu treacă neobservată nici măcar la plajă.
De altfel, până la această vârstă a încercat să își clădească o carieră de succes, dar a știut și să se distreze, și-a asumat trăirile și a vorbit cu nonșalanță despre peripețiile din tinerețe. Mai mult, Tatoiu nu numai că nu își ascunde poveștile tinereții, dar nici trupul pe plajă, declarând, în urmă cu puțin timp, că pe o plajă au fost cândva goi, doar ea și Victor, soțul său.
„Eram doar eu cu Victor, pescărușii și peștii când am făcut plajă goi. Erau zeci de golfuri. Apoi ne duceam unde erau turiști. Știi ce mișto e să faci baie fără costum?”, a declarat femeia de afaceri.
Ce face pentru a se întreține?
Cât despre ce face pentru a arăta astfel, Monica Tatoiu spune că mișcarea îi e lege, joacă golf. De asemenea, femeia de afaceri recunoaște că trece și pragul câtorva clinici de înfrumusețare. „Îmi pun botox şi acid hialuronic de vreo cinci ani de zile. Fac mezoterapie 8 săptâmâni toamna, 8 săptămâni primăvara, cu 200 de injecţii. Doare ca la balamuc. Dacă treceţi prin faţa clinicii când sunt acolo nu vă mai apropiaţi de ac. Fac mult sport, stau la soare, e vitamina D. Fac ski, înot, trăiesc ca şi cum ar fi ultima zi a vieţii”, a mărturisit Monica Tatoiu.