Kylian Mbappe a refuzat oferta lui Al Hilal. Pe ce star de la PSG au pus arabii ochii
Reprezentanții clubului Al-Hilal au fost la Paris pentru a negocia cu Kylian Mbappe transferul în Arabia Saudită. Aceștia i-au pus pe masă atacantului francez 700 de milioane de euro, însă nu l-au convins. Refuzați de Kylian Mbappe, arabii au pus ochii pe un alt star de la PSG. Despre cine este vorba.
Pe cine vor șeicii de la Al Hilal în locul lui Kylian Mbappe
Kylian Mbappe (24 ani) a refuzat oferta de milioane de la Al Hilal și nu a vrut să poarte negocieri cu oficialii saudiţi. Nici salariul uriaș și nici bonusurile de câteva sute de milioane euro nu l-au convins pe atacantul de la PSG, care nu doreşte să plece în Golf. Astfel, căpitanul naționalei Franței și anturajul acestuia nici nu au vrut să audă de o discuție cu cei de la Al-Hilal.
Refuzați de Kylian Mbappe, oficialii de la Al Hilal vor un alt jucător de la PSG, pe Marco Verratti. Cele două părţi au ajuns la o înţelegere, iar echipa din capitala Franței vrea peste 30 de milioane de euro în schimbul mijlocaşului italian.
Kylian Mbappe, exclus din lot de PSG
Kylian Mbappe a anunțat că refuză prelungirea contractului actual cu PSG, scadent pe 30 iunie 2024, pentru că își dorește să plece la o altă echipă în această vară. Fotbalistul a fost exclus din lotul lui PSG, în urmă cu o săptămână, și nu a fost luat în stagiul de pregătire în Japonia.
Cotidianul L’Equipe anunţă că oficialii de pe Parc de Princes au fost nemulţumiţi de faptul că starul francez nu le-a transmis oficial decizia luată, în privinţa următorului sezon. Francezii l-au pus să aleagă pe atacant între prelungirea contractului sau despărţirea de club în această vară. PSG i-a oferit lui Mbappe posiblitatea de a-şi prelungi contractul până în 2025.
Presa din Hexagon susține că Mbappe nu dorește să joace decât la Real Madrid, club pe care și-l dorește încă din vara anului 2022, iar reprezentanții lui PSG cred că jucătorul are un acord cu echipa de pe Santioago Bernabeu pentru a pleca liber.
„Kylian Mbappe a refuzat oferta de a merge în Arabia Saudită, iar surse apropiate celor de la PSG susțin că atacantul a bătut deja palma cu Real Madrid, pentru un transfer în vara viitoare. PSG îl suspecta de ceva vreme pe Mbappe că și-a dat acordul pentru a merge la Real Madrid, gratis, peste un an„, scriu jurnaliștii de la The Telegraph.
De la 1 ianuarie 2024, când intră în ultimele șase luni de contract, fotbalistul poate semna cu orice formație, fără ca PSG să încaseze vreun ban. 180 de milioane de euro a costat atacantul în 2017, când a fost adus de la Monaco.