Kovesi face valuri la nivel global: ce distincție a primit de la Universitatea Harvard pentru activitatea sa

de: Puiu Alexandru
07 03. 2019

În cazul în care opinia ta despre activitatea și performanța Laurei Codruța Kovesi este influențată de oficialii PSD și emisiunile Antenei 3, cea mai recentă distincție primită de fostă șefă DNA ți se pare o absurditate.

În ultimele 12 luni, Kovesi a trecut printr-o serie de evenimente care ar descuraja cu brio orice om obișnuit. După ce a pierdut șefia DNA și a devenit subiectul unei investigații, în pofida eforturilor coaliției PSD-ALDE, a devenit procuror șef european. Ca o cireașă de pe tort, numele ei a fost inclus de către Facultatea de Drept din cadrul Universității Harvard din Statele Unite pe o listă foarte importantă.

Una dintre cele mai importante facultăți din lume în materie de drept publică anual o listă cu femeile care au avut contribuții semnificative în domeniile drept și justiție. Pentru prima oară, în documentul cu pricina, a fost inclus numele unei românce. Laura Codruța Kovesi a fost votată de către studenții și profesorii de la Harvards Law pe lângă alte 20 nume.

„Laureatele reprezintă voci puternice în domeniile lor de activitate, fie că sunt magistraţi, profesoare sau activiste”, se arată în anunţul oficial, al universităţii americane, după cum informează G4media. „Cea de-a șasea ediție a Conferinței anuale Law International Women’s Day Portrait demonstrează extraordinara contribuție a femeilor din întreaga lume în domeniile dreptului și politicii. Doamnele premiate – nominalizate de studenți, profesori, personal didactic – sunt voci puternice în domeniile lor, indiferent care sunt ele”, a anunțat Universitatea Harvard.

Printre cele 21 de laureate se numără, alături de Laura Codruța Kovesi, Sarah Leah Whitson, director în Human Rights Watch, Stacey Abrams, avocat, membru al Partidului Democrat din SUA, Gloria Allred, avocat american care luptă pentru drepturile femeilor, Sudha Bharadwaj, militant pentru drepturile omului în India, Sila Calderon, procuror din Puerto Rico și fost senator, Helen Clark, premier al Noii Zeelande (1999 și 2008) și administrator al Programului de Dezvoltare al Națiunilor Unite (2009-2017), Claudia Escobar, judecător și profesor de Drept din Guatemala, Diane Wood, judecător american și profesor de Drept.