Acuzații noi pentru Kovesi! Dosarul extrădării lui Nicolae Popa, informațiile care schimbă tot
Laura Codruța Kovesi continuă să fie „atacată” la anumite televiziuni și se aduc noi informații despre dosarul privind niște presupuse infracțiuni comise de fosta șefă a DNA.
Informațiile care ar putea să schimbe totul în cazul Laurei Codruța Kovesi vizează controversatul dosar care implică extrădarea din Indonezia a lui Nicolae Popa, omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vântu cu care a condus Fondul Național de Investiții.
Noile acuzații vin din partea jurnalistei Adinei Anghelescu, care a prezentat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3, o notă de fundamentare care ar putea să-i facă probleme lui Kovesi.
Kovesi, acuzată că s-a implicat direct în extrădarea lui Nicolae Popa
Această notă de fundamentare ar fi stat la baza aducerii în țară a lui Nicolae Popa, sub coordonarea directă a fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție.
Adina Anghelescu susține că acest document a fost semnat de Kovesi și atrage atenția asupra faptului că ea a menționat că n-a fost niciodată implicată în acest caz. Jurnalista mai spune că apare și semnătura lui Coldea.
Jurnalista spune că nota de fundamentare prezentată de ea (doar la Antena 3) arată achiziționarea unui avion privat pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Opinia publică s-a inflamat din cauză că omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vântu era condamnat și se atrage atenția asupra faptului că extrădații trebuie aduși în România doar cu avioane comerciale.
Știut fiind până atunci că extrădații se aduceau în țară cu avion de linie, aici se pare că aveau nevoie de un avion particular.
De ce? Pentru că se apreciază că în situația alegerii unor curse comerciale de linie poate exista probabilitatea respingerii solicitărilor de tranzit sau refuzul comandanților aeronavelor implicate de a îmbarca și transporta un deținut. Aberant! Nu am văzut până acum vreun comandant de aeronavă să spună stop că pe ăsta nu-l iau, a menționat Adina Anghelescu.
Procurorul care s-a ocupat de caz, Adina Florea, a acuzat-o pe Kovesi că ar fi pretins suma de 268.689,36 lei de la Sebastian Ghiță pentru îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, acte constând în extrădarea unei persoane condamnate, care fusese localizată în Jakarta, Indonezia.