Momentul mult așteptat al începerii școlii a venit, astfel că trei milioane de elevi vor reveni începând de astăzi în bănci. Klaus Iohannis a dorit să fie alături de dascăli, elevi și părinți, astfel că acesta a transmis un mesaj de încurajare la începutul acestui an școlar. De asemenea, președintele a reamintit că pandemia nu s-a terminat, făcând apel la români pentru respectarea regulilor de siguranță.
Președintele Klaus Iohannis a ajuns ăn această dimineață în Prahova, pe Valea Doftanei, acolo unde a participat la festivitatea de început de an a Liceului Tehnologic “Carol I”, acolo unde a adresat cuvinte de laudă dascălilor pentru dezvoltarea lor și implicarea în activități didactice suplimentare, cât și pentru asigurarea schimbului de experiență cu școli din alte state europene. Acesta a dorit să le ureze tuturor elevilor un an școlar excelent, reamintind că menținerea școlii cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi.
„A trebuit să ne adaptăm cu toții cât se poate de repede și de bine pentru a continua procesul de educație concomitent cu apărarea sănătății oamenilor.
În acest an reînceperea anului școlar are loc din păcate tot sub spectrul pandemiei, tocmai de aceea menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, respectarea normelor sanitare și vaccinarea, fiind esențiale”, a transmis șeful statului la ceremonia de deschidere a anului școlar 2021-2022 a Liceului Tehnologic „Carol I” Valea Doftanei, din județul Prahova.
Klaus Iohannis a ținut să le mulțumească pe această cale tuturor dascălilor pentru perseverența și implicarea de care au dat dovadă în perioada pandemiei, urându-le în același timp și elevilor să se bucure de această șansă de a putea interacționa din nou cu colegii și profesorii. Șeful statului a atras atenția asupra riscurilor pandemiei de Covid-19, subliniind faptul că prevenția este esențială în această luptă grea.
„Să vă bucurați de tot ce este mai frumos în procesul educațional, să porniți în această aventură fascinantă a cunoașterii alături de dascăli, să interacționați, să comunicați cât mai mult cu colegii. În același timp trebuie să fim cu toții conștienți că pandemia nu s-a încheiat. Este important să respectăm cu strictețe măsurile stabilite de autorități pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi”, a adăugat Klaus Iohannis.