Conform unor sondaje, apărute pe surse, se pare că PNL au o scădere drastică în sondaje iar asta l-ar fi determinat pe Președintele Klaus Iohannis să-i cheme la raport pe toți membrii Guvernului Orban.
Conform unor informații de ultimă oră, astăzi de la ora 17:00 toți membrii guvernului Orban sunt convocați la ședință politică la Vila Lac, pe fondul rezultatelor unor sondaje în care PNL a scăzut drastic în opțiunile alegătorilor.
Toate aceste rezultate vin pe fondul deciziilor luate de Guvernul Orban în toată această perioadă de criză și, în opinia analiștilor, și pe fondul slabei gestionări a crizei epidemiologice și, implicit, cea econmică.
Invitat la Antena 3, analistul politic, Bogdan Chiriac a încercat să explice decizia lui Iohannis de a avea această întâlnire cu membrii guvernului, dar a tras și un semnal de alarmă referitor la deciziile ce ar fi trebuit să le ia Ludovic Orban și membrii guvernului său.
Așadar, astăzi, la ora 17:00, la Vila Lac va avea loc întâlnirea de gradul zero dintre Klaus Iohannis și Guvernanții liberali. Bogdan Chiriac a concluzionat că întâlnirea va avea, în primă fază, ca subiect situaţia medicală, legată strâns de situaţia economică din România, dar și scăderea PNL din sondaje,de altfel acesta fiind defapt subiectul principal al discuțiilor. Analistul a mai declarat că este clară nevoia de o schimbare în actuala configurație a guvernului condus de Orban pentru a răspunde şi populaţiei, a concluzionat Bogdan Chiriac.
„Cred că va fi situaţia medicală, legată strâns de situaţia economică din România. Dar cred că preşedintele este foarte interesat de scăderea PNL din sondaje şi, până la un moment, inclusiv a domniei sale. Toate măsurile luate s-au răsfrânt decisiv asupra conducerii ţării. Ştim deja ce a spus Florin Cîţu încă dinainte de pandemie, că nu aveau cum să mărească pensiile cu 40 la sută. Acum cred că se va discuta cu premierul inclusiv o remaniere guvernamentală.
Cumva, Guvernul trebuie să lase sânge. Dacă Orban rămâne premier, şi cred că va rămâne, în echipa sa trebuie făcute modificări. Asta pentru a răspunde şi populaţiei. E o manevră tipică folosită în democraţii. Întâlnirea lor va fi în primul rând politică. Situaţia economică este la mare preţ acum din cauza alegerilor locale şi parlamentare ce ar urma să aibă loc în următoarele 12 luni. Iniţial premierul voia locale în septembrie-octombrie şi parlamentare la final de an, dar, în situaţia actuală, calendarul va fi decalat.”, a declarat Bogdan Chirieac la Antena 3.