Klaus Iohannis, despre alegerile anticipate și necesitatea lor în România. Ce spune despre o eventuală criză
Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, în cadrul ceremoniei de decorare a unor personalități din domeniul culturii, desfășurată la Cotroceni, despre alegeri anticipate și necesitatea lor în România. Ce spune șeful statului despre o eventuală criză?
Klaus Iohannis, despre alegerile anticipate și necesitatea lor în România
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, 15 ianuarie, despre alegerile locale în două tururi. Liderul statului a confirmat că Guvernul PNL va modifica legislația electorală. Iohannis a refuzat însă să spună dacă Executivul își va asuma răspunderea ori va da ordonanța de urgență.
„Nu se intră în nicio criză politică. Se intră într-o procedură în care românii își pot exprima votul și pentru alegerile parlamentare. (…) Vorbim de un în care dacă ne mișcăm bine, putem veni cu soluții rapide în interesul românilor!
Este soluția cea mai bună. Evident că asta este o chestiune care va trebui apoi să între în circuitul legislativ și vom vedea cum decurg lucrurile. Veți primi de la guvern curând variantele pe care le va promova. Nu este rolul meu să spun ce va face Guvernul”, a declarat șeful statului, la Cotroceni.
Acțiunile liderilor PSD
Liderii PSD au hotărât în ședința Comitetului Executiv de marți că vor depune o sesizare la CCR în același timp cu depunerea unei moțiuni de cenzură în cazul în care Guvernul își asumă răspunderea spre adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi, au informat surse social-democrate pentru Mediafax.
Ce spune Orban?
Premierul Ludovic Orban a declarat că există mai multe variante pentru a se reveni la alegerea primarilor în două tururi, fie prin adoptarea unui proiect de lege în Parlament, fie prin asumarea răspunderii de către Guvern ori prin ordonanță de urgență.