Klaus Iohannis, declarații de la Cotroceni. Președinte a prezentat bilanțul primului său mandat
Președintele României Klaus Iohannis a transmis, joi seara, mai multe mesaje către români, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Cotroceni. Inițial, administrația prezidențială nu a anunțat temele pe care le-a abordat șeful statului în cadrul declarației domniei sale. Vă reamintim că acesta a anulat în cursul zilei de joi, 19 decembrie, legea recursului compensatoriu. Alte teme care ar putea fi pe ordinea de zi a președintelui ar fi bugetul pe 2020, măsurile și legile votate în Parlament, dar și politica externă.
Declarația președintelui Klaus Iohannis, la Cotroceni
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre legea recursului compensatoriu și despre efectele schimbării guvernării în România.
”Au fost cinci ani cu provocări majore, dintre care cea mai gravă a fost pericolul ca țara noastră să iasă de pe traiectoria sa occidentală. Tocmai de aceea, cel mai mare câștig al mandatului meu este menținerea cursului democratic și pro-european al României. În ciuda multiplelor adversități politice, am urmărit consecvent și fără compromisuri obiectivele strategice ale țării noastre și am consolidat, astfel, temelia pe care să ridicăm, în anii care vin, România normală. Mandatul de Președinte l-am primit din partea cetățenilor și, de aceea, este necesar un exercițiu de transparență, cu bilanțul tuturor acestor direcții și acțiuni, un bilanț pe care mi-l asum. Am dorit să fac această prezentare acum, după alegerile prezidențiale, pentru că un astfel de demers este unul instituțional și nu trebuie supus unei inerente politizări specifice unei campanii electorale. Încă de la debutul mandatului meu, am inițiat, în ianuarie 2015, consultări cu partidele politice parlamentare care s-au concretizat prin încheierea Acordului privind creșterea bugetului alocat Apărării la 2% din PIB. Este o decizie majoră, care face din România un partener credibil și puternic în NATO și asigură, în același timp, finanțarea atât de necesară modernizării și dotării Armatei României.”, și-a început președintele Klaus Iohannis discurdsul de la Cotroceni.
Președintele Klaus Iohannis, bilanțul primului mandat
Șeful statului a făcut în cadrul declarației de joi seara, o retrospectivă a mandatului pe care l-a încheiat în luna noiembrie. Klaus Iohannis susține că nu a făcut asta în cadrul campaniei electorale, deoarece nu a vrut să folosească acest bilanț drept temă de campanie.
”În domeniul sănătății, am avut în vedere obiectivele asumate în Programul Prezidențial, promovând în mod special educația pentru sănătate și prevenția, precum și plasarea pacientului cu adevărat în centrul sistemului, valorizarea personalului medical și, nu în ultimul rând, implementarea inovației în medicină, prin susținerea conceptului de medicină personalizată. Ca mediator între factorii de decizie din sfera sănătății publice și societate, mi-am propus și cred că am reușit să creăm, la Palatul Cotroceni, cadrul de dialog și dezbatere asupra situației sistemului sanitar și asupra posibilelor soluții pentru a-l face mai corect și mai eficient pentru cetățeni. Din perspectiva patrimoniului cultural și a promovării culturii, am urmărit de-a lungul mandatului meu respectarea, de către autoritățile și instituțiile publice, a dreptului la identitate, a accesului garantat la cultură și la dezvoltare spirituală neîngrădită a tuturor cetățenilor. Am acordat o atenție deosebită ocrotirii valorilor culturale ale minorităților, ca expresie a contribuției valoroase a acestora la patrimoniul cultural național, a libertății de creație și, de exemplu, al dialogului între culturi. De câte ori am avut prilejul, am promovat creatorii și am susținut dezvoltarea creativității contemporane. Centenarul Marii Uniri mi-a oferit ocazia de a sublinia, prin participarea la numeroase manifestări, în toate regiunile istorice ale țării, importanța realizării unității naționale, ca proiect de succes al națiunii, replicabil astăzi în angajamentul României pentru o Uniune Europeană solidară, a păcii și prosperității pentru toți cetățenii ei. Acestea sunt în linii mari principalele direcții care au ghidat întreaga mea activitate pe parcursul primului mandat de Președinte al României. Bilanțul detaliat, fiindcă aceasta este doar o introducere, pe fiecare domeniu în parte va putea fi consultat pe site-ul Președinției într-un document exhaustiv, de peste 800 de pagini. Dată fiind întinderea sa semnificativă, am ales să punem la dispoziția opiniei publice acest document în format digital, și nu tipărit, pentru a promova o conduită responsabilă față de mediul înconjurător.”, a mai spus președintele României.
Klaus Iohannis a fost ales președintele României, pentru prima dată, în anul 2014. Primul său mandat s-a încheiat în 2019. Potrivit Constituției, președintele României are dreptul la două mandate, acestea putând fi chiar și consecutive. În urma alegerilor în două tururi din luna noiembrie, șeful statului a fost reales în funcție pentru următorii 5 ani. Acesta a avut-o contracandidată pe reprezentanta Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă. Acest mandat al lui Klaus Iohannis se va încheia în anul 2024. Vezi declarația completă aici!