Klaus Iohannis, anunț despre viitorul lui Raed Arafat. Mai rămâne sau nu în funcția de secretar de stat?
Klaus Iohannis a anunțat că prim-ministrul Ludovic Orban şi echipa lui vor face o analiză cu privire la activitatea lui Raed Arafat, urmând ca ulterior să se stabilească dacă acesta va mai rămâne sau nu în funcția de secretar de stat. Șeful statului așteaptă să primească săptămâna viitoare un răspuns din partea Guvernului cu privire la intervenția de la Colectiv.
Klaus Iohannis a anunțat ce se va întâmpla cu Raed Arafat
Președintele României s-a întâlnit, joi, la Galați, cu simpatizanții săi. Șeful statului a abordat mai multe teme de discuție și a vorbit și despre viitorul lui Raed Arafat, în contextul înregistrării video cu intervenția de la Colectiv, când autoritățile statului au fost depășite de situație.
Klaus Iohannis a declarat că prim-ministrul Ludovic Orban şi echipa lui vor face o analiză în urma căreia se va lua o decizie cu privire la Raed Arafat.
„Am solicitat o soluţie de la Guvern şi aştept săptămâna viitoare să primesc un răspuns lămuritor, ca să nu spun altceva. Nu o să fac eu o evaluare, dar Guvernul va face o evaluare şi voi insista pe lămuriri în acest sens”, a spus Klaus Iohannis.
Pe 13 noiembrie, șeful statului a declarat că a fost răscolit după ce a urmărit înregistrarea intervenţiei de la Clubul Colectiv. El a precizat atunci că înregistrarea trebuie analizată de cei care cercetează faptele din dosar.