Kira Hagi, mesaj emoționant pentru fratele ei Ianis, care s-a logodit în urmă cu circa o săptămână cu Elena, o tânără de 19 ani. Jucătorul lui Glasgow Rangers și-a luat prin surprindere fanii când a anunțat logodna cu partenera sa. Sora lui a reacționat imediat. Ce cuvinte le-a transmis.
Este mare sărbătoare în familia lui Gică Hagi. Fiul antrenorului de la clubul sportiv Farul Constanța a decis să facă pasul cel mare în relația sa cu partenera lui și să o ceară în căsătorie. Elena, pe numele său, a primit astfel inelul de logodnă la Paris, într-un cadru magic, de poveste.
Jucătorul lui Glasgow Rangers trăiește o frumoasă poveste de dragoste împreună cu Elena. Totul pare că funcționează perfect între cei doi iubiți, cu toate că nu expun public detalii importante privind legătura amoroasă. E un fapt bine cunoscut, totuși, că în toamna anului 2022 sportivul a prezentat-o pe iubita lui, în vârstă de 19 ani, familiei.
A fost indiciul care a confirmat că Ianis Hagi a luat cât se poate de în serios relația pe care a avut-o și o are cu Elena. Membrii familiei fotbalistului sunt foarte încântați de tânăra pe care fiul lor o iubește, mai ales că tânăra studentă locuiește în Constanța și este de origine aromână, la fel ca ei.
Inclusiv sora jucătorului lui Glasgow Rangers s-a bucurat enorm pentru cuplul de îndrăgostiți, dovadă fiind chiar cea mai recentă reacție a tinerei de 27 de ani la evenimentul cu pricina. Kira Hagi a publicat, în urmă cu puțin timp, un mesaj special pentru fratele său, care a emoționt publicul.
Kira Hagi este fata cea mare a antrenorului de la clubul sportiv Farul Constanța. Tânăra este în vârsta de 27 de ani și, de-a lungul timpului, a fost alături de membrii familiei sale la momentele importante pe care le marchează împreună. Fiica lui Gică Hagi nu se expune în mod exagerat pe platformele online.
Când Kira Hagi reacționează, fanii se bucură întotdeauna. După ultima reacție publică privind victoria obținută de tatăl său, care a reușit să adauge în palmares cel de-al doilea titlu din istoria clubului sportiv Farul Constanța, tânăra a revenit în atenția utilizatorilor online prin prisma unui mesaj de felicitări adresat fratelui său.
„Congratulations! Love you”/ „Felicitări! Vă iubesc!”, este mesajul transmis de Kira Hagi fratelui său, după ce s-a logodit cu Elena Tănase, materialul putând fi vizionat în galeria FOTO a acestui articol.
Kira Hagi a făcut publică o fotografie în care Elena îl ține de după gât pe fratele său, Ianis Hagi, în mod strategic, pentru a i se putea observa inelul de logodnă primit în dar.