Kim Kardashian de România și-a pierdut formele. Cum a slăbit Francisca 20 de kg

de: Alina Erimia
04 11. 2020

Supranumită Kim Kardashian de România, datorită formelor generoase și a posteriorului bombat, senzuala cântăreață Francisca Dulceanu a povestit, pentru playtech.ro, că a dus o luptă crâncenă, ani de zile, cu kilogramele în exces. Și, deși soțului ei, luptătorul Bogdan Lățescu, nu îi displăceau formele ei rubensiene, Francisca a luat decizia să slăbească în timp record. A avut 75 de kg, acum are 55 kg și e mândră nevoie mare de noua siluetă.

Kim Kardashian de România și-a pierdut statul. Tânăra a slăbit 20 de kilograme

Cântăreața este o gurmandă și recunoaște că ciocolata este una dintre plăcerile ei vinovate. “Țin minte că mâncam trei ciocolate deodată. Nu știu dacă era pe fond nervos, dar așa făceam. Mă puneam în pat și mă îndopam practic cu ciocolată. Kilogramele o luaseră razna”, ne-a declarat solista.

Deși a ținut diete variate, Francisca nu a reușit dea jos kilogramele, asta până când a ajuns pe mâinile terapeutului specializat în tratamente faciale și corporale, un promotor al stilului de viață sănătos, Carmen Barcan. Și așa s-a întâmplat minunea! Francisca, pe numele ei nou de scenă Ciska, a slăbit aproape 20 de kilograme, în 4 luni. Acum, solista se mândrește cu o siluetă sexy, trasă prin inel.

Așa arăta Francisca pe vremea când avea 75 de kilograme

Francisca: „Am avut nevoie de ajutorul unui specialist”

„Primesc des întrebări despre cum am slăbit. În ultima vreme, toate curiozitățile se îndreaptă spre cele 20 de kilograme pierdute, despre forma în care mă aflu acum, fără vergeturi sau celulită. A fost mult mai mult, dincolo de poze si story-uri! E drept că majoritatea, atunci când îmi adresează această întrebare, așteaptă probabil să le spun că a fost foarte ușor, că am luat o pastilă minune și că am slăbit peste noapte. Dacă stau bine să mă gândesc și eu am preferat în trecut de multe ori sa încerc tot felul de “scurtături” sau soluții care par mai ușoare, iar când nu reușeam, arătam cu degetul în stânga și în dreapta: “Păi aia e slabă pentru că bea ceai!”, ”Ia pastile!”, ”Se înfometează!”, ”Nu mai face altceva în afară de saloane!”, etc. În spatele unui rezultat stau luni de zile de muncă, ore plânse în telefon, suport moral!

A fost greu ca eu, o fire mai rebelă, un spirit de artist, să mă autodisciplinez! Munca cu tine însăți este de multe ori cea mai grea! Eu nu sunt în măsură să dau diete sau sfaturi în ceea ce privește partea de nutriție, proceduri sau sport! Și eu am avut nevoie de ajutorul unui specialist! Asta pentru că de câte ori am încercat să fac ceva de capul meu haotic niciodată nu mi-a reușit! Am mai scris acum ceva timp: ”Corpul meu, templul meu!”. Eu am adoptat un stil de viață sănătos, un întreg program de proceduri corporale si faciale, gândit special pentru organismul meu! Am preferat drumul mai lung pentru că am și căpătat pe parcurs o ”educație” în ceea ce privește alimentația, care a fost un fel de ”cei 7 ani de acasă”, pentru propriul corp! Un fel de pitic care îți aduce aminte în cazul în care ai zile cu excese că acele zile trebuie să rămână excepție și nu rutină! Farmecul și provocarea cea mai mare stau în faptul ca eu nu am avut restricții, însă am ales să fiu organizată, am ales calitatea, să îmi prețuiesc mai mult sănătatea, să mă iubesc pe mine și să muncesc zilnic pentru o variantă mai buna a mea! Cel mai important lucru în viată este sănătatea. Când ești sănătos, restul vine de la sine”
Francisca Dulceanu