Kim Jong-un, decizie radicală. Cum se văd în Coreea de Nord meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal
Kim Jong-un este un mare fan al fotbalului și există zvonuri că vrea cumpere, printr-un intermediar, clubul Manchester United, după ce familia Glazer a anunțat că este gata să vândă. Dictatorul din Coreea de Nord a fost de acord ca meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal să se vadă și în țara pe care o conduce. Partidele sunt transmite cu 24 de ore întârziere.
Kim Jong-un a decis ca partidele de la Campionatul Mondial de Fotbal să se transmită în Coreea de Nord cu o zi întărziere
Kim Jong-un este un mare fan al sportului. S-a întâlnit cu Denis Rodman și se uită foarte des la televizor la meciurile lui Manchester United, club care s-a despărțit de curând de Cristiano Ronaldo. Există chiar informații că ar vrea chiar să fie unul dintre investitorii clubului din Premier League.
Președintele din Coreea de Nord a fost de acord ca meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar să fie urmărite și la el în țară. Cu unele restricții. Partidele sunt transmite cu o întârziere de 24 de ore pentru ca tehnicienii televiziunii publice, împreună cu câțiva membri ai partidului, să blureze anumite imagini „periculoase”. Vorbim aici de steagurile din Coreea de Sud, dar și reclamele din țara vecină. Hyundai este unul dintre sponsorii principali ai turneului final, ceea ce a făcut ca să fie misiunea extrem de dificilă.
Gianni Infantino vrea să organizeze Campionatul Mondial de Fotbal în Coreea de Nord
Criticat pentru faptul că acest campionat mondial se dispută în Qatar, președintele FIFA a încercat să explice că pentru el fotbalul este o punte spre alte lumi.
„Orice țară poate găzdui un astfel de eveniment. Dacă Coreea de Nord vrea să găzduiască ceva…
De fapt, am fost în Coreea de Nord acum câțiva ani pentru a-i întreba pe nord-coreeni dacă sunt gata să găzduiască o parte a Cupei Mondiale feminine cu Coreea de Sud.
Ei bine, nu am avut succes, evident, dar aș mai merge și de 100 de ori dacă m-ar ajuta”, a spus Gianni Infantino.