Kaufland dă lovitura printre tineri. Retailerul german aduce o noutate pe piaţa din România, nu s-a mai văzut aşa ceva la noi

de: Ștefan R. Apostol
28 09. 2022

Retailerul Kaufland dă lovitura printre tineri. Conform comunicatului primit la redacție, Kaufland lansează primul mobile game în lumea Animaterra. Retailerul german aduce o noutate pe piaţa din România, ceea ce îi va bucura pe micuții participanți în campania Animaterra.

Kaufland dă lovitura printre tineri. Lansează primul mobile game

Deja campania Animaterra este una cunoscută publicului și clienților români ai retailerului. Dar, pentru a face lucrurile și mai interesante, mai ales pentru cei mici, Animaterra se va îmbogăți cu primul mobile game creat de Kaufland România.

Conform comunicatului, jocul va fi gratuit atât pe Google Play, cât și pe Apple Store, cu alte cuvinte se va putea instala pe terminalele Android sau iOS.

Cei mici vor avea de descoperit pe harta pusă la dispoziția lor, prin intermediul jocului, personajele din povestea Animaterra. Totul se va desfășura într-un proces dinamic și invită la îmbunătățirea atenției, creativității și inteligenței utilizatorului.”, spune Kaufland România:

„Primul joc în lumea Animaterra este disponibil gratuit în App Store și Google Play. Descoperirea personajelor de poveste este un proces dinamic și invită la îmbunătățirea atenției, creativității și inteligenței utilizatorului.

Probele dispuse pe harta jocului se desfășoară într-un spațiu rural, alături de personaje îndrăgite ale copilăriei și Tudor, Lia, Sara și Cosmin. Personajele vor ghida jucătorii, imediat după logare, în descoperirea fantasticei lumi Animaterra.”, se arată în comunicat.

„La Kaufland ne concentrăm permanent pe metode și soluții care să răspundă nevoilor clientului”

Noul proiect vine ca o completare a ideilor inovatoare lansate în ultimii ani de retailer pe piața românească. De altfel, Silviu Buidan, Head of Digital Marketing la Kaufland România, declară acest lucru:

„Menținerea poziției de game changer cere inovație continuă, iar la Kaufland ne concentrăm permanent pe metode și soluții care să răspundă nevoilor clientului.

Primul mobile game în lumea Animaterra reprezintă o mare realizare pentru noi și pentru piața de retail din România.

Suntem bucuroși că o putem împărtăși cu toți cei care încă mai cred în valorile românești.”, a declarat Silviu Buidan, Head of Digital Marketing la Kaufland România.

Jocul Animaterra poate fi descărcat de către utilizatorii cu vârsta de peste 12 ani, reprezentanții retailerului specificând: „Campania aduce în prim-plan  un produs care subscrie la una dintre cele mai importante valori Kaufland – inovația.”

Așadar, dacă sunteți fani Animaterra, și vreți să descoperiți personaje interesante, descărcați aplicația. Porniți în aventura voastră, alături de cei trei, Tudor, Lia, Sara și Cosmin. Dar aventura va avea loc și alături de personajele îndrăgite ale copilăriei voastre.