11 mart. 2024 | 14:11

Kate Middleton şi-a îngrijorat fanii cu cea mai recentă fotografie. Palidă şi mai slabă ca niciodată, Prinţesa de Wales a ales să modifice poza

Monden
Kate Middleton şi-a îngrijorat fanii cu cea mai recentă fotografie. Palidă şi mai slabă ca niciodată, Prinţesa de Wales a ales să modifice poza
Poza cu Kate Middleton a fost modificată? foto: profimedia

Zilele trecute, Palatul Kensington a publicat pe rețelele de socializare prima imagine cu Kate Middleton după operația abdominală suferită în luna ianuarie a acestui an. După ce fotografia a fost făcută publică, au apărut și primele controverse. Unele agenții de presă au decis să retragă poza prințesei de Wales, de teamă că imaginea ar putea fi trucată.

Poza cu Kate Middleton a fost modificată?

Cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Femeii, Palatul Kensington a dezvăluit o imagine a Prințesei Kate Middleton, alături de cei trei copii ai săi, Prințul George, Prințul Louis și Prințesa Charlotte. În imaginea respectivă, soția lui William apare zâmbitoare și extrem de fericită, stând jos, înconjurată de prințesa Charlotte, prințul Louis și prințul George. Aceasta a fost prima fotografie oficială a Prințesei de Wales de la operația abdominală suferită la începutul anului.

„Vă mulțumim pentru urările voastre amabile și pentru sprijinul continuu din ultimele două luni. Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită”, a fost mesajul transmis de Kate.

Recent, Associated Press a decis să retragă imaginea cu Kate Middleton, susținând că a remarcat o „inconsecvență în alinierea mâinii stângi a prințesei Charlotte”. Conform agenției de presă, fotografia cu Prințesa de Wales ar fi fost modificată. Palidă și vizibil slăbită, Kate Middleton apare totuși zâmbind. Momentan, Palatul Kensington a refuzat să comenteze pe tema aceasta.

sursa foto: instagram

Ce s-a descoperit, de fapt

Poza respectivă a fost folosită de multe ziare naționale și site-uri web, inclusiv BBC News. Însă Associated Press, una dintre numeroasele agenții internaționale care au distribuit fotografia Prințesei de Wales, a precizat că poza a fost trucată: „La o inspecție mai atentă, se pare că sursa a manipulat imaginea. Nu va fi trimisă nicio fotografie de înlocuire”.

Reuters, a doua agenție de știri, a declarat public că a retras imaginea „în urma unei revizuiri post-publicație”. Inițiativa a fost urmată de agenția AFP, care a emis o notificare în acest sens. Cea de-a patra agenție care a retras imediat fotografia a fost Getty Images.

Cum era de așteptat, internauții au început să facă speculații pe seama fotografiei publicată de Palatul Kensington cu Kate Middleton. Mulți au fost de părere că imaginea este modificată în photoshop. În plus, micuțul Louis a fost luat la ‘puricat’.

„Cel mic din stânga, totul este destul de ciudat, el și degetele lui mici încrucișate”, „Singurul lucru neclar în imagine este mâna aceea…”, „Fotografia este clar Photoshop”, au fost o parte dintre comentariile acestora, conform ladbible.com. 

Vezi și: Cum arată Kate Middleton după operație. A apărut prima imagine, alături de copii FOTO