Kate Middleton, în culmea fericirii. Vine încă un copil în familie, a făcut anunțul
Soția prințului William iubește foarte mult copiii și se bucură de fiecare dată când este în preajma acestora. Astfel, Kate Middleton este în culmea fericirii, întrucât vine încă un copil în familie. Tocami ce s-a făcut anunțul îmbucurător.
Kate Middleton este foarte fericită. A fost făcut anunțul oficial de mărire a familiei
Prințesa de Wales este foarte fericită pentru că familia sa se mărește, iar vestea a fost confirmată oficial. Kate Middleton este mamă a trei copiii, George, Charlotte și Louis, și mățușă pentru micuții surorii sale, Pippa Middleton.
Kate Middleton este fericită pentru că fratele său mai mic, James Middleton, în vârstă de 36 de ani, o va face mătușă. James a anunțat că va deveni tată pentru a treia oară alături de soția sa, Alizee Thevenet.
Anunțul, făcut pe rețelele sociale
Cuplul a dat vestea prin intermediul rețelelor lor sociale, unde și-au exprimat emoția.
Fratele lui Kate Middleton a confirmat vestea fericită într-o postare emoționantă pe Instagram, în care apare soția lui însărcinată, dar și animalul lor de companie, un cățel.
De asemenea, James Middleton este un mare iubitor al animalelor și nici în postarea în care anunță că va fi tată nu uită să pomenească memoria unuia dintre câinii pe care i-a pierdut de curând, eveniment care i-a întristat sufletul.
Mesajul lui James Middleton
”Suntem din cale afară de fericiți! Chiar dacă anul a început prost, căci am pierdut-o pe Ella (n.r câinele), iată că familia noastră se va extinde”, este mesajul lui James Middleton.
Cumnata lui Kate Middleton, soția lui James Middleton, este de origine franceză, iar tatăl ei a muncit ca diplomat, astfel că a trăit în diferite părți ale lumii, printre care Germania și Cipru. De asemenea, ea vorbește franceză, engleză și spaniolă. A studiat la Bruxelles, unde a absolvit facultatea de Contabilitate și Finanțe, însă s-a mutat în Marea Britanie pentru a face un master și a rămas aici definitiv.
Micuțul va fi cel de-al șapte-lea nepot al familiei Middleton
S-a cunoscut cu James Middleton în anul 2018, iar după o logodnă de trei ani a urmat căsătoria. Nunta a avut loc în sudul Franței, pe Coasta de Azur.
De atunci, Alizee este foarte prezentă în viața familiei Middleton, iar în presa britanică a fost descrisă ca fiind o gură de aer proaspăt pentru stilul și eleganța ei.
Nu în ultimul rând, copilul lui James va fi al șaptelea nepot din familia Middleton, alături de prinții George, Charlotte și Louis, și Arthur, Grace și Rose de partea Pippei Middleton.