Kamara are „lipici” la femei. Frumusețea alături de care a apărut la malul mării. Ce spune artistul despre noua cucerire EXCLUSIV

de: Ana Maria Păsat
13 08. 2022

Kamara Ghadi s-a afișat la malul mării în compania Gabriellei Nastaș, o frumoasă brunetă de peste Prut, în compania căreia acesta a mai fost surprins și cu alte ocazii. Discret cu viața personală, artistul spune că aceasta îi este doar o foarte bună prietenă. Cu care însă, a ajuns să aibă, împreună, și spectacole.

La ceva luni distanță, Kamara a recidivat și a fost surprins din nou în compania brunetei venită de peste Prut, pe numele său Gabriella Nastaș. De data aceasta pe litoralul românesc, unde cei doi petrec mult timp împreună. Pentru că, ne spune artistul, de altfel foarte discret cu viața sa personală, cei doi sunt foarte buni prieteni și mai nou au cântări în aceleași locații.

„Suntem la aceeași casă de discuri și avem același manager și impresar, Marius China. Nu avem o piesă împreună. Cântăm doar separat, în același spectacol, fiecare are momentul lui artistic. Suntem prieteni buni și e bine așa cum suntem. Nu poate fi ceva între noi, avem o relație de prietenie frumoasă și nu avem de ce să o stricăm.

Frumusețea nu cere imediat o relație de dragoste. Sunt mai multe lucruri care pot aduce doi oameni împrenă. Poate fi un ingredient, dar nu e tot. Ea e singură, eu sunt singur, dar mai sunt mulți oameni singuri, și bărbați și femei, așa că nu trebuie să fie vorba despre noi doi. Am fost doar să cântăm împreună”, a declarat Kamara pentru impact.ro.

Sărbătoresc pe yacht 18 ani de când sunt împreună

Cea mai longevivă relație a lui Kamara este însă una profesională, mai precis cea cu Andrei Ștefănescu, colegul de trupă de la „Alb Negru”. Cei doi vor sărbători la începutul lunii septembrie 18 ani de când cântă împreună, printr-un concert pe Alezzi Yacht, ce va avea loc în Portul Năvodari.

„Împlinim 18 ani pe 2 septembrie. Ne-am cunoscut la Naționala artiștilor, în 2002. Un an mai târziu, în 2003, a început povestea, iar în 2004 am ieșit pe piață. Numele trupei eu l-am găsit când am alăturat două poze de-ale noastre, una cu el îmbrăcat în negru, pe care am scris cu caractere negre, și pe a mea am scris cu alb.

Înainte să formăm o trupă am fost prieteni. Nu am pornit de la ideea de a face o trupă pentru celebritate, ci din dragoste pentru muzică. Conflicte între noi nu pot spune că au fost, am discutat pe teme muzicale, am mai avut opinii diferite, dar întotdeauna am ajuns la o concluzie comună”, ne-a mai spus Kamara.

Motivul pentru care se văd mai rar

Acesta a adăugat că nu se mai vede așa des cu colegul său de trupă, cu care a scos, recent, o nouă piesă, dat fiind faptul că fiecare are acum și viața lui personală, și alte preocupări.

Andrei Ștefănescu și-a sărbătorit ieri ziua de naștere la Chișinău, unde se află la fimări pentru emisiunea lui Nea Mărin, iar Kamara nu a ratat ocazia de a-l suna și a-l felicita cu această ocazie.