Antrenorii de la Vocea României au salarii impresionante, iar cei din public se vor mira să afle ce sume încasează, pentru un singur sezon, artiștii Irina Rimes, Smiley, Horia Brenciu și Tudor Chrilă, care îi jurizează pe concurenți. Vedetele de la PRO TV au toate motivele să îi încurajeze pe cei pe care îi pregătesc, pe parcursul concursului muzical, să își atingă potențialul artistic. Se pare că și pentru ei motivația financiară e una cât se poate de consistentă.
Echipa de la masa juriului, din cadrul show-ului Vocea României, poate fi urmărită în fiecare seară de vineri, de la 20:30, pe PRO TV, iar în această ediție va fi marcată semifinala, foarte așteptată de către cei din public. În ceea ce privește remunerația juraților, suma totală pe Horia Brenciu, Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes o primesc, pentru un singur sezon, este cea de 150.000 de euro, după cum susțin surse din interiorul televiziunii de renume. Totodată, este cât se poate de clar că aceștia oferă tot ce au mai bun atunci când își fac simțită prezența, în fața camerelor de filmat. Și audiențele record pe care PRO TV le are atunci când e difuzată fiecare ediție din Vocea României dovedesc faptul că aceștia chiar formează o echipă care pare să fie pe gustul publicului.
Sumele încasate de fiecare jurat în parte întrec orice așteptare, iar cel mai bine plătit dintre aceștia este Smiley. Artistul încasează suma de 60.000 de euro, pentru un singur sezon. Nu numai atât, pentru că artistul de renume reușește să își dubleze aceste venituri, pentru că face parte și din echipa show-ului Românii au Talent. Și de acolo încasează o sumă apropiată celei de la Vocea României. Potrivit celor de la România TV, următorul în acest top al salariilor ar fi Tudor Chirilă, care primește 40.000 de euro, pe sezon. La rândul său, Horia Brenciu primeşte 30.000 de euro, pe când Irina Rimes va pleca acasă cu suma de 20.000 de euro, odată cu încheierea sezonului 9 din Vocea României.