A fost record negativ, în data de 28 septembrie, în privința pacienților internați în stare gravă la secțiile ATI din România. 560 de oameni se luptă cu virusului plus încă o zi de creștere susținută a cazurilor de noul coronavirus raportate în ultimele 24 de ore. Pentru moment, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, exclude instaurarea unei noi stări de urgență în România. În schimb, într-un județ, situația este aproape de a fi scăpată de sub control. Intrarea în restaurante, cafenele şi sălile cu jocuri de noroc ar putea fi interzisă în municipiul Iaşi, din 5 octombrie, dacă rata infecțiilor nu scade.
Restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri de noroc ar putea avea porțile ferecate din 5 octombrie, în municipiul Iași, dacă rata infecțiilor cu noul virus nu scade sub 1,5 la mia de locuitori.
„Atragem atenţia că dacă va fi depăşit acest prag, începând cu data de 5 octombrie, conform prevederilor legale, va fi necesară dispunerea unor măsuri şi în ceea ce priveşte această localitate, respectiv: suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor; suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc; interzicerea desfăşurării spectacolelor, concertelor şi evenimentelor culturale”, se precizează într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi.
În urma ședinței de luni, 28 septembrie, a CJSU, hotărârea se aplică în comunele Bârnova, Heleşteni, Holboca şi Horleşti, unde s-a dispus şi suspendarea activităţii operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cât și interzicerea desfășurării spectacolelor, concertelor și evenimentelor culturale. În aceeași ședință a Consiliului s-a dispus reluarea activităților de acest tip în comunele Rediu și Tomești, unde rata cazurilor pozitive de coronavirus a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori.
Fără să aibă vreun simptom, Andrei a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 pe 17 martie. De atunci, a stat până în luna mai internat într-un spital de boli infecțioase din Iași.
„Astăzi împlinesc 6 săptămâni și două zile de la internare și de la primul test 48 de zile. A fost ciudat și pentru medici. Analizele au ieșit foarte bune, starea mea de sănătate este în continuare foarte bună. Nu înțeleg nici ei cum de corpul nu a reușit până în acest moment să elimine virusul”, spunea Andrei, pe 30 aprilie, pentru Știrile PRO TV.