22 feb. 2019 | 16:42

Judecătorii și procurorii îi declară război lui Tudorel Toader. Semnalul s-a dat de la Cluj: „Domnule ministru, ajunge!”

Știri generale
Judecătorii și procurorii îi declară război lui Tudorel Toader. Semnalul s-a dat de la Cluj: „Domnule ministru, ajunge!”
Protestul din fața Curții de Apel Cluj-Napoca de vineri, 22 februarie 2019. Foto: Ziua de Cluj

Judecători și procurori din mai multe orașe importante – între care București, Constanța, Pitești și Cluj-Napoca – anunță că suspendă activitatea câte o săptămână fiecare, ca urmare a Ordonanței 7 din 2019, cea care aduce noi modificări legilor Justiției.

Cel mai recent îndemn la proteste a venit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, unde s-a decis suspendarea activității cu publicul timp de cinci zile, adică întreaga săptămână viitoare.

Anterior, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, vineri, că suspendă activitatea cu publicul până pe 27 februarie. Este data la care au stabilit să se reunească toate adunările generale ale parchetelor din cadrul Ministerului Public.

În comunicatul în care anunță întreruperea activității, procurorii denunță modificările promovate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, prin deja celebra Ordonanță 13, recent publicată în monitorul oficial, schimbări despre care spun că „au un impact major asupra capacității Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituționale”.

După ora 14.00 a fost anunțată presei și decizia de la Argeș: procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au decis, și ei, să suspende activitatea timp de cinci zile, săptămâna viitoare, o decizie luată prin vot în unanimitate.

Judecătorii și procurorii, în stradă „pentru demnitate”

Majoritatea magistraților care au decis să ia parte la proteste spun că presiunile asupra Justiției sunt fără precedent și că instituții importante sunt trecute sub controlul politic absolut.

Este amintită Secția specială pentru anchetarea magistraților, cea despre care spun că funcționează strict la ordinele ministrului Tudorel Toader.

Această secție o ancheteză pe Laura Codruța Kovesi, a preluat dosarul „TELDRUM”, în care vizați sunt mai mulți apropiați ai liderului PSD, Liviu Dragnea și a înregistrat un dosar și pentru mai mulți lideri europeni ( în acest ultim dosar fiind vizat și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, alături de comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova și de șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea).

Magistrații amintesc și de presiunile care s-au făcut și se fac asupra procurorului General, Augustin Lazăr, pe care ministrul Justiției nu a reușit să îl demită printr-o procedură de evaluare care a eșuat. Cum mandatul lui Augustin Lazăr se apropie de final, ministrul a declanșat procedura de numire a unui nou procuror General al României, fără consultarea lui Augustin Lazăr.

Valul de proteste, pornit de judecători și procurori la Cluj: „Abrogați OUG”

Peste 100 de judecători și procurori au protestat vineri dimineață în fața Curții de apel Cluj.

Purtau pancarte cu următoarele mesaje: „Abrogați OUG neconstituțională 7”, „Domnule ministru, ajunge!”, „Justiție independentă” și „Nu există justiție independentă fără procurori independenți”.

Mai multe persoane care au asistat la protest i-au aplaudat pe magistrații protestatari.

Ulteorior, judecătorii din Tribunalul Cluj au anunțat că activitatea judiciară va fi suspendată timp de o săptămână.

Ca și în restul orașelor în care magistrații au aderat la protest, cauzele se vor amâna, cu excepția celor urgente, cum ar fi cauzele cu minori și cele care presupun impunerea unor ordine de protecție.

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Unde se află Baba Cloanța, Pletosul și Căpcăunul din România, monștrii mai puțin cunoscuți sculptați de natură: „Toată lumea a văzut doar Babele și Sfinxul”
Click.ro
Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu Jiu: Noi informații contrazic apărarea chirurgului de gardă
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Băieții cei mari au făcut 'fortăreață' în jurul tatălui lor. Cum l-au onorat pe Silviu Prigoană în ultimul lui drum spre casă
Unica.ro
Niciun român n-a mai fost acolo. Adelina Pestrițu, destinație exclusivistă de ziua soțului
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
SE TERMINĂ RĂZBOAIELE! DONALD TRUMP a dat vestea cea mare!
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Primele declarații ale Mihaelei Botezatu după moartea lui Silviu Prigoană. Ce se întâmplă cu fiii: ”Știm ce i-ai făcut lui tati”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro