Jucătorul pe care Gigi Becali regretă că l-a vândut i-a dat gol lui Tătărușanu în Arabia Saudită. Șeicii au sărit din fotolii – VIDEO

de: Sorin Barbu
01 09. 2023

Andrei Cordea s-a adaptat excelent în Arabia Saudită și a marcat primul gol în tricoul lui Al Tai chiar în poarta românului Ciprian Tătărușanu. Șeicii au aplaudat reușita atacantului pe care l-au adus de la FCSB cu 1,3 milioane de euro. Golul lui a adus victoria, în etapa cu numărul cinci.

Andrei Cordea a marcat primul gol în Arabia Saudită

Andrei Cordea și-a câștigat rapid locul la noua echipă din Arabia Saudită. Atacantul transferat de la FCSB a jucat al doilea meci în care a intrat din primul minut, iar în duelul cu Abha a marcat și golul care a adus victoria. Era minutul 83 când fotbalistul lui Al Tai l-a învins pe Ciprian Tătărușanu.

Faza a fost simplă: balonul a ricoșat din bară în interiorul careului de unde Cordea a reușit să o trimită în poarta apărată de fostul jucător al echipei naționale, adus în această vară, după despărțirea de AC Milan. Șeicii au sărit din fotoliile lor și s-au îmbrățișat bucuroși de reușita fotbalistului român.

Andrei Cordea, regretat de Gigi Becali

Andrei Cordea a plecat de la FCSB a doua zi după ce echipa a pierdut în Danemarca, duelul cu Nordsjaelland, și a ratat calificarea în play-off-ul Conference League.

„Acum mi-a părut rău că l-am vândut pe Cordea. Dar și ăștia, știi…Eu l-am vândut și din cauza lor. Că nu e, că le pierde pe toate, că nu știu ce, cutare, că, domne’, cum să joci fotbal cu Cordea?

Și l-am vândut, că altfel nu-l vedeam, mie-mi plăcea de Cordea. Păi nu poți să-l compari pe Cordea cu David Miculescu sau cu Tavi Popescu. N-ai cum!”, a declarat Gigi Becali, după meciul UTA – FSCB 2-1.

Andrei Cordea a fost adus la FCSB în anul 2021 și a costat 50.000 de euro, iar acum a fost vândut cu 1.300.000 de euro. În acest sezon a jucat în echipa roș-albaștrilor în patru partide și nu a reușit să marcheze. După fiecare apariție, fotbalistul a fost criticat dur de patronul Gigi Becali.