Jucătorul de la Campionatul Mondial de Fotbal care păstrează un tricou pentru un antrenor român. „Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine”
România nu a mai jucat la un Campionat Mondial de Fotbal din anul 1998, dar are în Qatar un arbitru, Istvan Kovacs, dar și doi fotbaliști care au jucat în prima ligă de la noi din țară: Collins Fai și Aissa Laidouni. Playsport are un trimis special la turneul final care a realizat un interviu exclusiv cu Fai. Fostul jucător de la Dinamo i-a transmis un mesaj antrenorului Gigi Mulțescu.
Collins Fai, titular în meciul Elveția – Camerun 1-0
Collins Fai a jucat 90 de minute în partida Elveția – Camerun de la Campionatul Mondial de Fotbal 2022. Viitoarea adversară a naționalei României s-a impus cu 1-0 în urma golului înscris de Embolo. Fostul dinamovist este convins că a fost vorba de ghinion și i-a spus reporterului playsport.ro că echipa lui ar fi meritat măcar un punct în această partidă.
„Este o dezamăgire pentru noi pentru că am jucat bine, am avut ocazii și, în anumite momente, am controlat jocul. Acesta este fotbalul, nu am marcat noi, au făcut-o ei”, a declarat Collins Fai, în exclusivitate pentru playsport.ro.
Collins Fai, mesaj, în lacrimi, pentru Gigi Mulțescu
Collins Fai nu a uitat de perioada de la Dinamo și i-a mulțumit lui Gigi Mulțescu, antrenorul care l-a oprit la echipă după doar câteva zile de probe. Fotbalistul venise în România cu gândul să semneze cu Pandurii Târgu Jiu, dar gorjenii aveau lotul complet și l-au dus cu vorba. A fost remarcat de un agent, la o miuță în curtea școlii, care l-a propus antrenorului „câinilor”.
„Vreau să-i mulțumesc lui Gigi Mulțescu pentru tot ceea ce a făcut pentru mine. A trebuit să încep de undeva, am făcut-o la Dinamo, cu el antrenor. Îi urez sănătate și sper că e mândru de mine. Voi păstra un tricoul de la această Cupă Mondială pentru el. Îmi pare așa rău pentru Dinamo, clubul merită mai mult”, a mai spus internaționalul din Camerun.
Colins Fai a ajuns la Dinamo în 2013 și a rămas până în 2016. A jucat la trupa din „Ștefan cel Mare” 66 de partide și a reușit nouă pase decisive.