Jerry Springer a murit. Celebrul prezentator american avea 79 de ani

de: Sabina Anastasia
27 04. 2023

Informația momentului în mass-media! Jerry Springer a murit. Anunțul a fost făcut joi, 27 aprilie, de către membrii familiei sale. Evenimentul a survenit la câteva luni după ce prezentatorul de televiziune a fost diagnosticat cu cancer. FOTO

Prezentatorul TV Jerry Springer a murit

E doliu în lumea televiziunii! Jerry Springer, una dintre cele mai controversate prezențe pe ecranele TV, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani. Anunțul a fost făcut de către familia fostului avocat și politician, prin intermediul unui purtător de cuvânt. Vedeta TV a murit „în pace”, în locuința sa din Chicago.

Moartea lui Jerry Springer a survenit la câteva luni după ce acesta a fost diagnosticat cu cancer. Din nefericire, starea lui de sănătate s-a degradat până în punctul în care nu a mai reușit să lupte cu boala. Legendarul prezentator TV a lăsat în urmă un gol „de neînlocuit”, potrivit familiei sale.

Jerry Springer este cunoscut datorită programului televizat „The Jerry Springer Show”, pe care l-a găzduit aproape 30 de ani. Show-ul a fost atât de popular în anii 1990 încât a reușit să o întreacă, la audiență, inclusiv pe Oprah Winfrey. Înainte să activeze în mass-media, a profesat ca avocat și ca politician, în anul 1977 fiind chiar ales primar al orașului Cincinnati.

„Abilitatea lui Jerry Springer de a intra în legătură cu oamenii a fost secretul succesului său în tot ce a încercat să facă, fie că a fost politică, radiodifuziune sau o simplă conversație cu oameni de pe stradă, care îi cereau autograful. Este de neînlocuit și pierderea lui doare enorm, dar amintirile intelectului, inimii și umorului lui vor rămâne”, a transmis purtătorul de cuvânt al familiei, Jene Galvin.

Născut la metrou, de teama bombelor

Jerry Springer s-a născut în luna februarie a anului 1944, în stația de metrou Highgate, în care părinții săi se ascundeau de bombe. Richard și Margot au fost evrei germani care au fugit în Anglia în timpul Holocaustului, după ce alte rude de-ale lor fuseseră ucise în camerele de gazare naziste.

Richard și Margot Springer s-au mutat în Statele Unite pe vremea când fiul lor avea cinci ani. S-au stabilit în cartierul Queens din New York. Jerry Springer a studiat științe politice la Universitatea Tulane și, apoi, a obținut o diplomă în drept la Universitatea Northwestern.

A intrat prima dată în politică în funcția de asistent în campania prezidențială din 1968 a lui Robert F. Kennedy. Apoi, a fost ales consilier local al orașului Cincinnati, devenind mai târziu primar. Și-a dat demisia și s-a retras din politică brusc, „zguduind comunitatea orașului”, după cum relatează presa străină.