Jaf la Dedeman România. Cum a fost prins un polițist care voia să fure din magazin
Un polițist din Cluj a fost prins în timp ce fura produse dintr-un magazin de bricolaj. Totul s-a întâmplat în timp ce purta uniforma de serviciu. Bărbatul a fost reținut de colegii săi pentru 24 de ore.
Polițist prin la furat în Dedeman
Angajații magazinului au rămas șocați când au văzut că cel care fură este chiar un om al legii. În vârstă de 47 de ani, agentul era îmbrăcat în uniforma poliției. Printre cumpărăturile normale, bărbatul și-a pus sub cascheta de polițist un minicompresor.
Angajații l-au oprit pe agent înainte să părăsească magazinul și au sunat la 112. Ajunși la fața locului, ceilalți polițiști au rămas și ei șocați, însă faptul că le era coleg nu i-a împiedicat să îl rețină pentru furt.
”La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 11.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin intermediul reprezentantului legal al unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că un bărbat care purta uniforma de poliţie, ar fi sustras două produse din interiorul magazinului. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul înregistrat fiind recuperat”, a transmis, miercuri, IPJ Cluj.
Polițistul este cercetat disciplinar
Cazul a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar șefii polițistului prins cu minicompresorul sunt caschetă au precizat că vor demara o cercetare disciplinară în scurt timp.
”În contextul în care instituţia nu tolerează astfel de fapte care contravin eticii şi valorilor morale ale profesiei, în baza probatoriului administrat de către poliţiştii Biroului Control Intern a fost dispusă reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Concomitent, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a dispus demararea cercetării disciplinare faţă de acesta. Menţionăm, de asemenea, faptul că în luna martie a anului 2020, la nivelul inspectoratului, prin intermediul Biroului Control Intern a fost demarată o cercetare disciplinară faţă de poliţistul în cauză, suspendată, conform prevederilor, pe perioada efectuării cercetărilor penale”, a mai transmis IPJ Cluj.
De asemenea, se pare că agentul arestat nu este la prima abatere. Acesta a mai avut probleme cu superiorii săi, după ce acum câțiva ani și-ar fi bătut nevasta. Totodată, nu este nici la prima abatere de furt. În urmă cu doi ani de zile, polițistul a încercat să fure două flexuri dintr-un alt magazin de bricolaj.