Iulia Vântur, adevărul despre viaţa din India. Nu e aşa roz precum credea toată lumea: „Lucruri care lipsesc”
În urmă cu un deceniu, Iulia Vântur a părăsit România pentru a se muta în India, iar de atunci viața i s-a schimbat radical. Fosta prezentatoare de la Pro TV a început acolo o nouă etapă importantă, devenind un adevărat star la Bollywood. Ce îi lipsește, însă, cel mai mult.
Iulia Vântur, dezvăluiri despre viața din India
Fosta vedetă a Pro TV s-a stabilit în India de mai bine de zece ani, acolo unde trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de actorul de la Bollywood, Salman Khan.
Mai mult decât atât, Iulia Vântur duce bine și pe plan profesional, având o carieră de succes în actorie și muzică și ajungând să urce pe cele mai mari scene ale lumii. Cu toate acestea, duce foarte mult dorul țării sale natale.
Ce îi lipsește cel mai mult
Plecarea fost una dintre cele mai mari provocări ale vieții sale, dar rămâne o experiență pe care spune că nu o regretă nicio secundă. Și, în ciuda faptului că frumoasa artistă are tot ceea ce își dorește în India, inima ei este și va fi mereu împărțită între cele două țări.
Îi lipsesc părinții, rudele, cei apropiați, iar asta face dorul de casă și mai greu de dus. Însă, de-a lungul timpului, Iulia Vântur a învățat să își gestioneze aceste emoții și se consolează cu ideea că nu le poate avea pe toate în viață.
”Da. Îmi lipsesc foarte mult părinții, oamenii dragi… Sunt lucruri care lipsesc, dar nu poți să le ai pe toate…”, a spus Iulia Vântur, pentru viva.ro.
Citește și: Cum poza Iulia Vântur acum 15 ani. Vedeta s-a schimbat mult, imaginile dovedesc asta. Foto
Ce a determinat-o să plece peste hotare
În urmă cu ceva timp, vedeta a dezvăluit care a fost motivul pentru care a decis să părăsească România. Spune ea, simțea că nu reușea să se exprime îndeajuns și că mai avea multe de spus.
„Viața în România mi-a adus multe lucruri frumoase, sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit acasă. Atunci însă funcționam oarecum după mentalitatea „nu e îndeajuns de bine”. Aveam o carieră frumoasă, însă simțeam că nu am reușit să mă exprim îndeajuns.
Dacă te uitai la viața mea, totul era chiar bine! În acel portret, totul părea ideal, însă eu știam că valoarea mea esențială nu a fost încă explorată. În plus, când trăiești pentru mulți ani într-o imagine publică, începi să pierzi contactul cu ține însăți.
În India, am fost nevoită să revin la mine, tocmai pentru că nu aveam deja o identitate în acea țară sau mi se atribuia o identitate care nu avea absolut nicio legătură cu mine, născută doar din speculații. În India, nu am mai avut statutul, imaginea, mediul cunoscut, a trebuit să mă reinventez într-un fel”, a mai dezvăluit vedeta.