Iubita și fiica lui Răzvan Simion au atras toate privirile! Cum au apărut Ianca și Daliana Răducan chiar azi în public FOTO EXCLUSIV

de: Ana Chivu
12 12. 2022

Iubita și fiica lui Răzvan Simion au reușit să atragă toate privirile la un eveniment special. Acestea și-au făcut apariția în cele mai elegante și simple costume, dar cu toate astea au primit o mulțime de laude. Celebrul prezentator de televiziune era vizibil extrem de mândru de frumoasele femei care îi încântă viața. Iată cum s-au fotografiat împreună și care este relația dintre ele!

Ianca Simion, apariție alături de iubita tatălui său: cum au apărut femeile din viața lui Răzvan Simion?

Răzvan Simion este un tată și un bărbat mândru. Acesta și-a făcut apariția la un brunch monden alături de fiica sa care se pare că este introdusă ușor în spațiul public. Desigur că partenera matinalului de la Antena 1 nu a putut să lipsească.

Cele două femei speciale din viața moderatorului au ales să se îmbrace în costume simple, dar extrem de elegante care să le scoate în evidență trăsăturile. Ianca și Daliana s-au pozat împreună, moment în care fanii au înțeles că acestea au o relație fantastică și foarte apropiată.

Amintim că Răzvan Simion a apărut la braț cu Daliana Răducan după despărțirea de Lidia Buble. Bărbatul a fost extrem de transparent cu copiii săi și le-a prezentat-o imediat pe cea care i-a furat inima. Ianca se pare că este foarte apropiată de arhitectă și chiar își petrece mult timp în preajma ei.

Mai mult decât atât, femeile din viața moderatorului ies frecvent în oraș și cel mai probabil au discuții lungi despre diverse subiecte, mai cu seamă că fata lui Simion se află în perioada adolescenței. Chiar bărbatul a subliniat în cadrul unui interviu că Ianca și Daliana se înțeleg de minune și sunt ca două surori, nu ca două prietene.

„Cu Ianca, Daliana se înțelege foarte bine, sunt ca două surori, nu ca două prietene. Se confesează una alteia. E cum nu se poate mai bine. Când vor fi lucruri de anunțat, vom anunța”, a spus Răzvan Simion într-o emisiune de la Antena Stars.

Ce spune prezentatorul despre pretendenții fiicei sale?

Ianca s-a transformat într-o adevărată domnișoară, iar fanii tatălui său au putut să o vadă recent într-o apariție neașteptată pe micile ecrane. Mai exact, tânăra a venit pe scena ,,iUmor” pentru a-i face un roast părintelui său care se afla atunci în rolul de invitat special al show-ului.

Aceasta a devenit rapid foarte activă în mediul online, acolo unde a început să fie și ținta pretendenților. Răzvan Simion a vorbit deschis mai apoi despre posibilii parteneri de viață pe care ar putea să îi aibă fiica sa.

„Faptul că ți-au crescut copiii și problemele s-au schimbat. Se spune: copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mai mari. Eu nu am avut nici probleme mici, nici probleme mari cu ei. Acum e adevărat că avem în vară majoratul, avem chestii.

Sunt incredibil de evoluat spiritual pentru ce mă gândeam eu că o să fiu. Sunt foarte docil, chiar aș putea spune, fără să fiu prost în a aprecia relațiile ei. Eu mă gândeam, când era ea mai micuță, că o să fac ca toți dracii, dar nu. Sper să mă țină chestii asta. Chiar ea mi-a zis că sunt surprinzător de calm’, a povestit prezentatorul TV pentru EGO.ro.