Iubita lui Speak, amendată de Poliție. Ce a făcut bruneta, chiar le-a mulțumit agenților
Iubita lui Speak, Ștefania, a fost amendată de Poliție. Iată ce a făcut bruneta de a fost trasă la răspundere de către oamenii legii. Aceasta chiar le-a mulțumit agenților.
Iubita lui Speak, amendată de Poliție
Cristina Ștefania a avut parte de o întâmplare care a pus-o pe gânduri. Ea și-a parcat mașina neregulamentar, iar oamenii legii au și taxat-o imediat. Pentru prima dată, dansatoarea a primit o amendă. Din fericire, Ștefania nu s-a supărat deloc din acest motiv, ba chiar a recurs la un gest incredibil, care apoi a și amuzat-o atunci când și-a amintit.
Mai precis, aceasta i-a mulțumit polițistului care a amendat-o, cu toate că a spus că nu înțelege de ce a făcut asta. Ștefania le-a povestit totul urmăritorilor săi de pe Internet.
”Există o primă dată pentru orice și trebuie să imortalizez acest moment în istoria mea. Am luat prima amendă! Nu e moment de fericire, nu înțeleg de ce sunt așa excited, doar pentru faptul că am luat amendă și e prima dată când am luat-o”, a spus Cristina Ștefania, pe contul ei de Instagram.
Cum decurge relația între ea și Speak
Cristina Ștefania și Speak se iubesc de ani buni. Între cei doi există o diferență de zece ani, însă relația lor este una cât se poate de solidă și frumoasă.
„Eu am luat foarte multe lucruri bune din vârsta ei și în special asta, cu trăitul clipei. Este fascinant să te uiți la o persoană cum se poate bucura de cele mai mici lucruri pe care viața ți le oferă. Recunosc că eu îmi pierdusem această abilitate, iar faptul că Ștefania este mai mică decât mine cu 10 ani, mi-a renăscut acest sentiment.
Cât despre faptul dacă resimțim diferența de vârstă… da, uneori o resimțim, pentru că ea are foarte multă energie și vrea să facă lucruri de care eu sunt foarte sătul, pentru că le-am făcut când aveam vârsta ei. Niciodată nu ne certăm pe tema asta și ne înțelegem momentele fiecăruia din viață. Ea este într-un moment al vieții, eu în altul și ne respectăm. Niciodată nu mă voi aștepta ca ea să facă lucruri pe care le fac oamenii la 30 de ani sau invers. Nu îi interzic nimic, și nici ea mie. Suntem prieteni!”, spunea Speak, pentru Viva.
Cei doi au participat împreună și la emisiunea Asia Express, în sezonul trecut, și au demonstrat că fac o echipă foarte bună, ieșind pe locul doi, în competiție.