25 iun. 2020 | 15:44

Îți dau lacrimile! Ce s-a întâmplat acum cu Leon, fiul lui Kamara

Monden
Îți dau lacrimile! Ce s-a întâmplat acum cu Leon, fiul lui Kamara
Îți dau lacrimile! Ce s-a întâmplat acum cu Leon, fiul lui Kamara

Nimeni pe lumea asta, dacă nu este părinte, nu știe și nu înțelege durerea, mai ales când copilul tău trece prin momente foarte grele, iar șansele de reușită sunt mici. Kamara, alături de fosta sa soție Oana, luptă înca de la nașterea copilului lor, pentru a-l aduce, atât cât se poate, la normal.

Îți dau lacrimile când vezi așa ceva

Leo, fiul lui Kamara, imediat după naștere a fost diagnosticat cu o boală degenerativă, tetrapareză spastică, o formă de paralizie cerebrală care este cauzată de o anumită leziune sau boală şi are ca rezultat pierderea parţială sau totală a utilizării trunchiului şi a membrelor. În general, atât nervii senzoriali, cât şi cei motorici sunt afectaţi, ceea ce înseamnă că se pierde atât senzaţia, cât şi controlul acelei părţi a corpului.

”Când Leon s-a născut au fost niște probleme. Are o formă de paralizie cerebrală și mi-a fost foarte greu. Nu știam pe cine să dau vina, nu voiam să caut o vină. E foarte greu să accepți că copilul tău are probleme sau că e mai special. Eu am observat la naștere. S-a născut la 36 de săptămâni și probabil din cauză că nu l-au băgat la incubator a suferit un stop cardio-respirator, iar din această cauză au apărut aceste probleme. Face acum o terapie, are o evoluție, din punct de vedere mental e foarte bine, foarte inteligent. Pe partea motorie sunt probleme, încă nu merge, nu e independent.  Eu am ales să stau lângă Leon timp de 3 ani, nu făceam altceva”, declara Oana, soția lui Kamara, în 2018.

Ce s-a întâmplat acum cu Leon, fiul lui Kamara

La momentul declarației de mai sus Leo avea trei ani și deja suferise două intervenții chirurgicale grele și un tratament costisitor cu celule stem. De atunci au mai venit alte trei operații grele, pe care le-a suportat fără frică, iar acum se pregătește de a șasea.

Leon conjugă… ❤️ ❤️ ❤️

Publicată de Kamara pe Duminică, 21 iunie 2020

Cu toate acestea, atât Kamara, cât și Oana încearcă tot ce se poate pentru a-l ajuta pe micuțul Leo să revină, pe cât posibil la normal. Pe contul său de facebook Kamara a postat, nu de puține ori, clipuri video în care apare alături de fiul său. Cel mai recent clip, care a și adunat câteva mii de vizualizări, dar și reacții emoționante, i-a surprins pe Leo și Kamara conjugând verbe, lucru pe care de altfel micuțul l-a făcut cât a putut de bine.

”Nimic nu anunța nașterea lui. De aici problemele lui Leon. Noi nu am știut ce are,  ni l-au pus în brațe și am plecat cu el acasă. Ulterior, când am văzut cum întârzie în dezvoltare, am ajuns la mai mulți medici, care ne-au edificat. Am dirijat toată energia pentru a-l pune pe picioare și nu pentru a ne consuma forța și timpul prin procese cu un rezident iresponsabil. Mulțumesc acelor doctori care au intervenit la timp și au corectat cât s-a putut din greșeala unui doctor care merită să nu mai profeseze. Acum e un băiat deosebit, super inteligent, plin de viață. Are o ureche muzicală extraordinară, prinde piesele foarte repede. Dacă va avea talent în domeniu, îl voi susține imediat”, povestea Kamara.

Anul trecut, pe 8 mai, Kamara lansa pe youtube un clip muzical emoționant dedicat micuțului Leon, versurile melodiei fiind unele pline de emoție, durere dar și de speranță și multă iubire.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
„Chiar n-ar fi trebuit să port asta”. Motivul pentru care Kate Middleton regretă ținuta aleasă de Crăciun, în 2019. FOTO
Click.ro
Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Alessia Năstase susținută de tată la prima ei colecție. Nasty, sursa de inspirație
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
RĂSTURNARE TOTALĂ privind GUVERNUL! SE REIAU NEGOCIERILE!
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro