Istoria moaștelor Sfintei Parascheva. Secretul pe care îl ascund acestea și blestemul pe care îl poartă
Istoria moaștelor Sfintei Parascheva. În fiecare an, pe data de 14 octombrie, credincioșii și Biserica ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Parascheva. Mai este cunoscută în popor ca și Sfânta Vineri sau Sfânta patroană a Moldovei, deoarece moaștele ei se găsesc în Iași de peste 350 de ani.
Istoria moaștelor Sfintei Parascheva
Sfânta Parascheva s-a născut în localitatea Epivata, pe țărmul Mării Negre, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Părinții ei au fost oameni bogați, dar și credincioși, care au crescut-o cu frică de Dumnezeu. Sfânta Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părintească.
Într-o zi, în timp ce se afla la biserică alături de mama sa, a auzit citindu-se în timpul slujbei: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și arunce crucea și să-Mi urmeze Mie “ (Marcu 8, 34).Chemarea Mântuitorului a făcut-o să înțeleagă ce înseamnă dorul de desăvârșire și și-a împărțit hainele celor sărmani.
A intrat în cinul monahal la o mănăstire din Constantinopol. Timp de cinci ani a stat la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea Pontului. Mai apoi a plecat spre Țara Sfântă pentru a se ruga la locurile unde a călcat odată Mântuitorul Iisus Hristos. Ca poruncă de Sus, s-a întors pe pământ natal, unde a fost chemată la viața cea veșnică.
Moaștele ei au fost descoperite și depuse spre venerare în Biserica „Sfinții Apostoli” din Epivata. Credincioșii mergeau acolo pentru a se ruga sfintei pentru sănătate și ajutor duhovnicesc.
În anul 1238, moaștele au fost aduse la Târnovo de țarul vlaho-bulgar Ioan Asan al II-lea. Au ajuns la Belgrad după 120 de ani, iar în anul 1520 la Constantinopol. În anul 1641, voievodul Vasile Lupu al Moldovei a adus moaștele Sfintei Parascheva la Iași.
Acestea au fost așezate cu mare cinste în noua sa ctitorie, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”. În anul 1888 a avut loc un puternic incendiu, însă moaștele Sfintei au rămas neatinse. Atunci s-a făcut mutarea lor în noua Catedrală mitropolitană, sfințită cu puțin timp înainte.
Blestemul Sfintei Cuvioase Parascheva
Poate că nu multă lume știe, însă moaștele Sfintei Parascheva sunt îmbrăcate după ritualuri bisericești. La acestea pot participa doar preoți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Puțin creștini știu că Sfânta poartă un blestem ce datează încă din anul 1641, atunci când moaștele au fost aduse la Iași.
Sub veșmintele în care este îmbrăcată, moaștele mai poartă încă o ținută, care nu se dă jos niciodată. Ținuta are un sigiliu pe care este scris blestemul domnitorului Vasile Lupu. Acesta spune: “Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”.
Veșmintele Sfintei sunt schimbate de cinci ori pe an și se dăruiesc de Înalt Prea Sfinția Sa Metropolitul Moldovei Teofan unor biserici care au hramul Sfintei Parascheva.
Rugăciune către Sfânta Parascheva
Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin.