Irinel Columbeanu a plecat de la azil să se distreze în Poiana Brașov. Cum a fost posibil
În timp ce oamenii îi plâng de milă, el se distrează în Poiana Brașov. Irinel Columbeanu a plecat din azilul de bătrâni la care locuiește acum și a aterizat pe pârtie. Cum a ajuns fostul milionar la munte și de cine este însoțit.
Irinel Columbeanu se distrează la munte
Irinel Columbeanu trăiește cea mai grea perioadă a vieții sale. Deși înainte ducea un trai de lux și avea un stil de viață controversat, la care unii nici nu visau, acum a ajuns la sapă de lemn. Fostul soț al Monicăi Columbeanu a pierdut toată averea și acum trăiește din mila oamenilo.
Fostul milionar locuiește la un azil de bătrâni, care aparține unuia dintre prietenii săi, pentru că nu are bani nici măcar să plătească toate cheltuielile. Se pare, însă, că un alt apropiat a decis să îi facă o mare bucurie acestuia, când se aștepta mai puțin să i se întâmple ceva bun.
Sorin Mărcuș este unul dintre cei mai vechi prieteni ai fostului afacerist. Acesta are o situație financiară bună și a decis să îi facă o bucurie lui Columbeanu, care a cam uitat ce înseamnă bucuria și momentele de liniște.
Astfel, Sorin Mărcuș a decis să îl ducă pe Columbeanu la Poiana Brașov. Cei doi sunt prieteni din copilărie, au multe amintiri care îi leagă și au decis să aibă parte de o escapadă împreună.
”Irinel este foarte bine. Este prietenul meu din copilărie. L-am luam acum, la munte, de drag. Când am decis să mergem la munte, eram în Thailanda, așa că după ce m-am întors în țară am venit și l-am luat pe Irinel la munte”, a mărturisit Sorin Mărcuș, potrivit celor de la Click!.
Irinel Columbeanu se distrează de minune
Cei doi s-au distrat de minune în vacanță și nu au ezitat să facă totul public pe rețelele de socializare. S-au bucurat din plin de peisajele sublime și au luat masa la o terasă exclusivistă din zonă.
Sorin Mărcuș a declarat că și-a dorit să îi aducă o bucurie prietenului său, dar și să îi arate cât îi este de recunoscător. Când el nu stătea atât de bine cu banii, Irinel Columbeanu a fost singurul care i-a deschis ușa, l-a primit în casa lui, la masă și s-a asigurat că trece peste problemele cu care s-a confruntat.
”Este fericit că suntem în Poiana Brașov chiar dacă astăzi ne întoarcem. A vorbit și cu Casian și i-a zis că este bine. Am făcut asta pentru sufletul lui pentru că el mi-a deschis ușa când eu eram mic și el era mare. Ne leagă o prietenie foarte veche. Noi doi mergeam împreună la petreceri pe timpul lui Ceaușescu, am fost și la nunta lui și la zilele sale onomastice. Avem o prietenie veche care durează”, a adăugat amicul lui Columbeanu.
Sorin și Irinel și-au fost alături în cele mai dificile momente, încă de pe vremea lui Ceaușescu. S-au distrat împreună, au trecut și prin greutăți, iar relația lor a depășit cu brio testul timpului, fiind și acum buni prieteni.
Câți banu a câștigat Columbeanu din cărți
Înainte de a ajunge la azil, Irinel Columbeanu a fost cunoscut pentru activitatea sa literară, lansând mai multe cărți în care dezvăluia detalii din viața sa personală. Cu toate acestea, suma câștigată din vânzarea cărților nu i-a acoperit cheltuielile, iar acum se găsește într-un azil din Ghermănești, Snagov.
După ce a lansat cele trei cărți, Irinel Columbeanu ar fi câștigat 10.000 de euro. Cu toate acestea, nu ar mai avea niciun ban din această sumă, dar probabil că și-ar mai fi achitat din datoriile de la azil.
Te-ar putea interesa și: Patronul azilului în care stă Irinel Columbeanu a impus reguli stricte: ”La noi nu e hotel, Irinel iese pe semnătura însoțitorului!” EXCLUSIV
Cu toate acestea, acest lucru nu l-a descurajat, iar el a anunțat că pregătește lansarea unei noi cărți. Se pregătește să scoată pe piață a patra carte, în care are mare încredere. Prezintă exact cele trăite de el în azil, detalii despre viața lui, care speră că îi vor impresiona pe cititori.
„Bine fac. Sunt tot la azil. Vreau să mă apuc să folosesc timpul liber pe care-l am aici din belșug ca să mai scriu încă un volum din trilogia mea «Istoriile unui vehement». Această parte a cărții, care se va numi «Apusul», se va referi strict la perioada petrecută aici. Și da, am multe subiecte pe care le pot prezenta”, a declarat Irinel Columbeanu pentru cancan.ro.
Cât despre viața sentimentală, acesta spune că are foarte multe pretendente. Totuși, fostul milionar spune că nu își mai dorește să se căsătorească, dar nu exclude să mai înceapă o relație.