Irinel Columbeanu a dezvăluit motivul real pentru care Monica Gabor a divorţat de el. Rolul banilor în relaţia lor: „Nu era chiar atât de roz
După mai bine de 12 ani de la despărțire, Irinel Columbeanu a dezvăluit motivul care a condus la divorț. Fostul om de afaceri susține că, a știut la un moment dat că va rămâne fără bani, lucru care le-a influențat într-o anumită măsură relația.
De ce s-au despărțit Irinel Columbeanu și Monica Gabor
Irinel Columbeanu se bucura, în urmă cu câțiva ani, de o avere în valoare de 150 de milioane de euro. Însă, fostul om de afaceri a ajuns la faliment. Fostul milionar susține că ar fi prezis acest lucru în urmă cu mai mult timp. La auzul acestei vești, Monica Gabor a decis să-și facă bagajele și să plece.
„Despărţirea a avut la bază aspectul material”
„Despărţirea a avut la bază aspectul material care începea să se destrame. I-am spus eu însumi că nu văd bine viitorul meu, din acest punct de vedere. Viaţa pe care o duceam s-ar putea să nu fie chiar atât de roz”, a povestit Irinel Columbeanu, în cadrul unui podcast, în urmă cu ceva timp.
La acel moment, Irinel Columbeanu a fost conștient de această posibilă despărțire. Cu toate acestea, fostul om de afaceri a preferat să fie sincer și să nu-și mintă partenera.
„Ţineam la ea, e normal să îţi arăţi grija pe care o ai, chiar şi prin această sinceritate un pic exagerată”.
Ce spune Irinel Columbeanu despre Monica Gabor
De-a lungul timpului, Irinel Columbeanu a negat faptul că Monica a fost o femeie întreținută. Fostul om de afaceri a mărturisit în repetate rânduri că, partenera sa își câștigă singură banii.
Mai mult, acesta susținea că fiecare avea banii separat. Însă, cheltuielile casei nu se împărțeau, el fiind cel care plătea toate facturile. De când Irinel Columbeanu a ajuns la azil, se pare că a fost căutat de fosta soție. La acel moment, cei doi au discutat despre starea sa de sănătate dar și despre fiica lor. La auzul veștii că tatăl ei este în azil, tânăra i-a trimis 200 de dolari din contul ei de economii.