Partenerul de viață al fostului politician face furori în mediul online cu o imagine publicată în urmă cu puțin timp. Ipostaza în care Adrian Alexandrov s-a fotografiat alături de fiica sa şi celebra frunză a Elenei Udrea a creat un val de reacții.
Din momentul în care Elena Udrea a fost încarcerată, Adrian Alexandrov se dedică trup și suflet creșterii fiicei lor, încercând să o facă pe micuță să simtă cât mai puțin lipsa mamei. Sâmbătă, acesta a publicat o fotografie emoționantă, dar prin care transmite un mesaj dur către clasa politică de la noi din țară.
În imagine, Adrian Alexandrov apare ținându-și în brațe fiica. Lângă ei se poate vedea și celebra frunză a Elenei Udrea, un logo pentru care statul a plătit nu mai puțin de 30 de milioane de euro, în timpul mandatului Elenei Udrea în fruntea Ministerului Turismului.
„Dupa ce a fost demonizata celebra Frunza a Elenei Udrea, ulterior s-au gandit sa o redescopere si sa isi dea seama ca intr-adevar serveste scopului”, a scris Alexandrov, în descrierea fotografiei.
În doar două ore de la publicare, postarea a strâns câteva sute de reacții. Partenerul Elenei Udrea a amintit că în primăvara acestui an, Constantin Daniel Cadariu a afirmat că logo-ul este valabil în continuare, însă „nu este folosit aproape deloc”.
Te-ar putea interesa și: Elena Udrea, iubită de Adrian Alexandrov. Ce sacrificii face bărbatul pentru ea, mai rar aşa ceva EXCLUSIV
Ministrul a dezvăluit atunci că fusese emis un ordin de ministru prin care obligă toate unitățile de cazare să afișeze celebra frunză.
„Acest logo trebuie folosit. Nu poţi întotdeauna să ajungi într-o funcţie de conducere şi să iei totul de la zero. Şi atunci am spus: trebuie să încercăm să-l folosim. Cum o facem? Printr-un Ordiin de ministru am constituit un Consiliu de brand turistic naţional în care am chemat parteneri mediul privat şi am spus ”Haideţi să vedem cum începem să-l folosim” (…) şi să ne propună pe viitor dacă trebuie modificat, dacă trebuie adoptat altul… să fie decizia celor care se pricep. 9…) Un lucru e clar: trebuie folosit. Trebuie modificat, trebuie adoptat altul, nu e o problemă, dar trebuie folosit”, a afirmat ministrul Turismului în emisiunea Insider Politic, difuzată la Prima TV.
Te-ar putea interesa și: Femeia cunoscută din România cu care iubitul Elenei Udrea ar fi avut o relaţie. Sigur nu ştiai asta despre Adrian Alexandrov