17 sept. 2023 | 17:49

Ion Țiriac a rupt tăcerea după suspendarea Simonei Halep: ”Au fost greșeli care s-au făcut”

Sport
Ion Țiriac a rupt tăcerea după suspendarea Simonei Halep: ”Au fost greșeli care s-au făcut”
Ion Țiriac vorbește despre suspendarea Simonei Halep.

Simona Halep a fost suspendată patru ani de tribunalului Sport Resolutions, în scandalul de dopaj în care este implicată. Multe persoane au reacționat după aflarea verdictului, iar Ion Țiriac, un apropiat al sportivei, a vorbit pentru prima dată depsre situația fostului lider mondial.

Ce a spus Ion Țiriac despre suspendarea Simonei Halep

Simona Halep a fost suspendată patru ani, după ce ITIA a transmis că intenția de dopaj a fost ”intenționată”. După repetate amânări și audierile de pe 28 și 29 iunie, sportiva din Constanța a aflat că este suspendată până pe 6 octombrie 2026.

După aflarea verdictului, au apărut multe reacții, iar printre cei care au comentat despre suspendarea Sumonei Halep se află și Ion Țiriac, un apropiat al acesteia. Miliardarul spune că are în continuare încredere în campioana de la Roland garros și Wimbledon și este convins că aceasta nu a luat substanța interzisă cu bună știință.

Ion Țiriac a rupt tăcerea după suspendarea Simonei Halep: ”Au fost greșeli care s-au făcut”

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentrru dopaj.

Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut.

Că Simona Halep nu a luat voluntar îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori.

Citește și: Bombă în cazul Simona Halep. The Guardian scrie că e suspectă de dopaj și la Wimbledon

I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că nu eu, ci toți suntem alături de ea, să aibă puțin curaj. Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu… Este un pic cu semne de întrebare. Numărul unu!”, a spus Ion Țiriac, potrivit Digi Sport.

Ce ar face Ion Țiriac în locul Simonei Halep

Ion Țiriac este de părere că Simona  Halep ar trebui să dea în judecată pe toată lumea, mai ales pe cei care i-au recomandat suplimentul contaminat cu Roxadustat.

Ce-i rămâne de făcut? Eu, ce aș face, aș da în judecată pe toată lumea. Dar pe toată lumea! Un an întârziere, de ce, cum? Iar cei care mi-au dat suplimentul să-și asume responsabilitatea. N-ai cum! Pe vremea mea, antrenorul era unul ca mine.

Citește și: Ce conține Keto MCT, suplimentul care i-a adus 4 ani de suspendare Simonei Halep. Din ce ingrediente este făcut, de fapt

Un sportiv de talia lui Halep a câștigat bani pe teren, dar în mod normal câștigă 80% din tot venitul ei în afara tenisului. Cu acest om, care și-a câștigat meritele, ce se întâmplă în viitor? Pentru un proces la New York trebuie să pui deoparte 5 milioane de dolari. Sigur! Dar e viața ei, iar cei care s-au jucat cu ea ar trebui să fie responsabili. Și am terminat cu Simona„, a mai spus omul de afaceri.

De asemenea, Ion Țiriac s-a arătat nemulțumit de faptul că tribunalul de la Londra a întârziat foarte mult judecarea cazului, dar și pentru că Simona Halep a fost suspendată imediat după ce s-a descoperit că este dopată.

Ce argumente sunt? Despre ce vorbim aici? Despre n zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an de zile? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect, ghici ciupercă ce-i!

Am mai găsit ceva, o altă invenție – pașaportul biologic. Ea, în avionul care o ducea de la Alba la Neagra, în closet și-a schimbat sângele, sau ce a făcut? Dar e în regulă și aia. Dar de ce, în ziua în care au descoperit, nu i-au spus ‘Stop! Ești suspect?’. Și suspectul are voie să-și continue activitatea până când e declarat vinovat. Nu ești vinovat înainte să știi de ce. ‘Eu ce fac cu viața mea?’”, a adăugat Ion Țiriac.

ITIA a cerut șase ani de suspendare pentru Simona Halep

Simona Halep a primit o suspendare de patru ani în cazul de dopaj, dar din dosarul procesului reiese că ITIA a cerut o pedeapsă mai mare, mai exact șase ani. Neregulile descoperite în pașaportul biologic al sportivei i-au determinat pe cei de la ITIA să creadă că sportiva se dopa de mai multă vreme și de aceea au vrut o sancțiune și mai aspră.

Citește și: Cel mai cunoscut medic din România, adevărul despre Simona Halep: „Uitați-vă la musculatura ei și veți înțelege”

De asemenea, ITIA a cerut ca Simonei Halep să i se ia banii și trofeele obținute din momentul în care pașaportul biologic a început să prezinte neregularități, în perioada 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022.

Câți bani trebuie să returneze Simona Halep

După suspendare, Simona Halep trebuie să returneze 80.000 de dolari, sumă câștigată pentru prezența pe tabloul de simplu de la US Open 2022. Atunci, românca a fost eliminată în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, iar apoi a fost depistată pozitiv.

Citește și: Ce a spus Patrick Mouratoglou la procesul Simonei Halep: ”Declarațiile au confirmat implicarea sa”

Simona Halep a anunțat că va face apel la TAS pentru contestarea suspendării, care ar expira la data de 6 octombrie 2026. În acel moment, campioana de la Roland Gaross și Wimbledon va avea 35 de ani.

Digisport.ro
N-a pronunțat ”România”! Cum ne-a numit prim-ministrul din Kosovo, după scandalul de la București
Stirile PROTV
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
PlaySport
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Ego.ro
Anamaria Prodan, de nerecunoscut. Brunetă și machiată strident, la nunta cu fostul soț FOTO
ProActual
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
EVZ.ro
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Spynews.ro
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
PRO TV
”Cu Anca Dinicu mă sărut, cu Anisia Gafton mă însor, iar pe Alex Bogdan...” Declarațiile din culise ale unui coleg de scenă
Adevarul
Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat direct în tavan”
BZI.ro
Adriana Bahmuțeanu, mesaj înduioșător pentru fiii cei mari ai lui Silviu Prigoană: ”Să le trimită dramul de înțelepciune!”
Viva.ro
Vestea că Silviu Prigoană nu era, de fapt, căsătorit cu Mihaela i-a luat pe toți prin surprindere, dar asta nu e tot! S-au aflat detalii neașteptate acum: "Față de restul lumii...”