Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a revenit cu un mesaj neaşteptat pe blogul personal, după o lungă perioadă. Acesta a transmis un mesaj emoţionant după moartea marelui actor Costel Constantin, la 81 de ani.
„Am aflat cu tristețe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei piese remarcabile, ci și al unei dispariții regretabile. Un talent extraordinar al unei generații care a respirat și creat artă, Costel Constantin trage cortina vieții petrecută pe scenă, în lumina publicului care de generații s-a inspirat în pasiunea pentru istorie din rolurile sale. Costel Constantin a fost coleg cu Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu. Împreună au format „Generația de Aur” a teatrului românesc”, a scris Ion Iliescu pe blogul său.
În cariera sa de șase decenii, Costel Constantin a jucat în „Profesionistul”, în regia lui Horea Popescu, a fost Ștefan cel Mare din „Apus de soare”, în regia lui Dan Pița, McMurphy, în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectacol care s-a jucat 11 ani cu casa închisă la Teatrul Național, Ducele de Kent în „Regele Lear”, în regia lui Radu Penciulescu, Damian Vulpenaru, în piesa „Crimă pentru pământ”, de Dinu Săraru.
Fostul președinte Ion Iliescu a mai transmis condoleanțe familiei: „Regret că „Ultima frontieră a morții” nu a rămas doar un film. Sunt alături de toți cei care fac parte din societatea largă a teatrului românesc, care prin plecarea lui Costel Constantin pierde încă o dată o lume, o epocă și unul dintre reprezentanții remarcabili ai scenei”.
Costel Constantin a fost unul dintre cei mai iubiți actori din România, cu o carieră impresionantă în teatru, film și televiziune. Născut la 20 octombrie 1942, în Galați, acesta a demonstrat, de-a lungul decadelor, un mare talent pentru arta dramatică, contribuind semnificativ la cultura românească.
Regretatul actor și-a început cariera la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, unde a jucat în numeroase piese de referință ale dramaturgiei românești și universale. A colaborat cu regizori importanți și a interpretat o varietate de roluri, de la comedii la drame, demonstrând o capacitate extraordinară de a se adapta diverselor registre artistice.
Din păcate, actorul s-a stins din viață fulgerător, la vârsta de 81 de ani.