Iohannis nu l-a uitat pe Liviu Dragnea: „PSD-ul și-a schimbat în timp fețele, dar niciodată năravul”

de: Andrei Simion
21 11. 2019

Președintele Klaus Iohannis îi avertizează pe români să nu creadă că PSD s-a reformat fața după ce Liviu Dragnea a ajuns în spatele gratiilor. Șeful statului este de părere că social-democrații și-au schimbat în timp doar fețele, dar nu și năravul.

Iohannis, despre Liviu Dragnea: „PSD-ul și-a schimbat în timp fețele, dar niciodată năravul”

Viorica Dăncilă a lansat în ultima vreme o serie de atacuri dure la adresa președintelui Klaus Iohannis, însă nici șeful statului nu s-a lăsat mai prejos. Iohannis i-a avertizat pe români să nu creadă că PSD s-a reformat după condamnarea lui Liviu Dragnea. El susține că social-democarții nu au renunțat la „nărav.”


„Trebuie îndepărtat PSD-ul de la butoane ani buni, ani buni de tot. Abia atunci vom reuși să avem o țară normală, cu școli pentru copiii noștri, cu spitale bune, cu o infrastructură bună, abia atunci vom face România normală. Haideți să obținem un scor atâta de bun încât PSD să fie trimis în opoziție ani buni de tot, în așa fel încât noi să realizăm România normală.

Îmi spun unii: haideți, mai lăsați asta cu PSD-ul, că nu mai e așa rău ca pe vremea lui Liviu Dragnea. Este o mare greșeală! PSD-ul și-a schimbat în timp fețele, dar niciodată năravul. Noi trebuie să obținem un scor care să nu le permită PSD-iștilor să revină decât după mulți, mulți ani și între timp noi să muncim să punem țara asta pe picioare”, a declarat Klaus Iohannis.