Ioana Dichiseanu, gest sublim la înmormântarea tatălui său. Ce a aruncat pe sicriu, în groapă VIDEO

de: Popescu Oana
23 05. 2021

Vestea că Ion Dichiseanu a murit a fost o lovitură extrem de grea pentru familie, apropiați, admiratori, dar și pentru întreaga lume artistică din România. Marele actor a fost înmormântat sâmbătă, iar la slujba de la Cimitirul Bellu s-au adunat sute de persoane să își ia rămas bun de la el.

Ioana Dichiseanu, gest sublim la înmormântarea tatălui său

Familia lui Dichiseanu a trecut prin momente cumplite sâmbătă, când a trebuit să îl înmormânteze pe marele actor. La slujbă au fost prezenți fiica lui, fosta soție, dar și mai mulți membri ai familiei.

Simona Florescu și Ioana Dichiseanu au făcut un gest cu mare însemnătate la funeraliile actorului. Cele două au aruncat pe sicriul care urma să fie coborât eșarfele pe care le purtau la gât.

Cele două au decis să poarte alb la înmormântarea marelui actor ca un ultima omagiu pentru el, un simbol al eleganței și al stilului.

De altfel, marele actor a fost înmormântat într-un costum alb, iar motivația familiei a fost că și-a dorit ca cei care îl conduc pe ultimul drum să îl țină minte datorită stilului pe care îl afișa tot timpul.

El s-a îmbrăcat mai mereu în alb și purta eșarfe colorate, așa că fosta lui soție și fiica lui, Ioana Dichiseanu, au decis să arunce eșarfele pe care le purtau la sacourile albe pe sicriul artistului, în semn de rămas bun.

Vă mulțumesc că ați fost alături de el! E tot ce pot spune acum (…) Mai târziu, probabil voi reuși să spun, să îmi găsesc cuvintele. Deocamdată este mult prea…”, a spus Ioana Dichiseanu reporterilor prezenți la funeralii.

De ce a murit Ion Dichiseanu

Marele actor Ion Dichiseanu a murit joi, 20 mai, la spitalul Floreasca, după ce fusese internat de câteva luni bune. El a mers la medic la începutul anului pentru că nu se simțea bine. Medicii i-au făcut o radiografie, însă rezultatele au fost interpretate greșit, așa că i-au recomandat să facă o bronhoscopie.

În timpul acestei analize, Ion Dichiseanu s-a infectat cu o bacterie care i-a cauzat o pneumonie severă, ceea ce l-a țintuit la pat pentru multe luni de zile.

În ultima perioadă, familia declarat că actorul se simțea mai bine și îl aștepta să vină acasă. Din păcate, organismul lui nu a mai putut să lupte și a cedat.

„În noiembrie a avut simptome care i-au dat de bănuit. A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit, l-au trimis la bronhoscopie. La 11 zile după bronhoscopie, s-a prăbușit.

Am aflat că a fost infectat cu o bacterie care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic”, spunea Ioana Dichiseanu la finalul lunii martie.